Privatizarea ratata a Cupru Min, primul esec al Cabinetului Ungureanu. 6 intrebari esentiale pentru functionarea unui guvern

„Febra unei frenezii economice care se naste din nou”. Acesta ar fi fost motivul fericit invocat acum o saptamina de premierul Ungureanu pentru oferta de 200 milioane de euro facuta de o companie canadiana fara istoric investitional pentru Cupru Min SA. Intre timp, privatizarea a cazut, iar un foarte zimbitor ministru Bode a anuntat ca negocierile de 12 ore cu canadienii au esuat in trei puncte esentiale. Esecul privatizarii ridica intrebari legate de functionarea sistemica a Executivului roman.

Intrebarea numarul 1: Cum a fost facuta evaluarea companiei?

Plecind de la premisa evidenta ca evaluarea este o etapa-cheie in vinzarea unei companii, trebuie sa ne lamurim cine, cum si de ce a ales o companie nerelevanta in piata evaluarii pentru Cupru Min.

Prima controversa legata de vinzarea Cupru Min SA, companie care detine pina in 2019 licenta de exploatare a zacamintului cuprifer de la Rosia Poieni, este cea legata de evaluare. Dupa nenumarate ezitari, un reprezentant al Ministerului Economiei a catadicsit sa faca public numele firmei care a realizat evaluarea: Evaluar, o companie mica din Alba Iulia. Alegerea a fost facuta in timpul Guvernului Boc, cind ministru al Economiei era Ion Ariton, iar la OPSPI era acelasi Florin Vladan.

Acelasi minister a facut publice si lucrurile pe care le-a evaluat firma: proprietatile Cupru Min (birouri, utilaje, echipamente) si performanta financiara. Suprinzator, a lipsit evaluarea potentialului, un calcul care sa tina cont de perspectivele extractiei si vinzarii cuprului. Or, acest tip de calcule se face in mod curent cind au loc tranzactii pe piata rezervelor naturale. E un proces laborios, dar nu imposibil.

Avind in vedere aceste elemente, Guvernul trebuie deci sa faca publice urmatoarele informatii: cine si in ce mod a ales Evaluar? Cum a fost facuta evaluarea Cupru Min?

Intrebarea numarul 2: Ce conditii au fost trecute in caietul de sarcini?

Noaptea de vineri spre simbata, 7 aprilie: ministrul Economiei, Lucian Bode, si seful OPSI, Florin Vladan, anunta ca privatizarea a picat dupa ce cistigatorul licitatiei cu strigare, firma canadiana Roman Copper, a refuzat sa indeplineasca trei conditii majore: a) depunerea intr-un cont bancar a unei garantii pentru investitiile de mediu; b) achitarea in maximum o luna a pretului pentru actiuni; c) acceptarea publicarii documentului de privatizare.

Simbata dimineata: Roman Copper anunta, printr-un comunicat de presa, ca e optimista ca „aparenta neintelegere va fi rezolvata” si spune ca a acceptat „verbal” cererile partii romane, care a refuzat insa sa admita parafarea actelor. Cu alte cuvinte, canadienii spun ca au respectat cerintele din Caietul de sarcini si ca vor lupta pentru incheierea contractului.

Ajunsi in acest punct al discutiei, se ridica urmatoarea intrebare-cheie pentru procesul de privatizare: a cerut partea romana conditii suplimentare fata de cele existente initial in Caietul de Sarcini? Daca aceste conditii au aparut in cursul negocierilor, atunci decizia de neincheiere a contractului poate fi usor atacate in instanta de cumparator.

Daca regulile au fost schimbate in cursul jocului, cine si de ce le-a schimbat?

Aceste indoieli sint alimentate de atitudinea de vineri noapte afisata de Lucian Bode si Florin Vladan. Iesiti din negocieri-maraton, cei doi au zimbit permanent, afisind un aer extrem de multumit. De ce aceasta atitudine ciudata?

Intrebarea numarul 3: De ce s-au retras din cursa numele mari, precum Barrick Gold?

In cursul procesului de privatizare, Barrick Gold – un jucator major din piata, a cumparat documentatia si a cerut dreptul sa faca verificari suplimentare ale zacamintului. Licitatia a fost aminata cu trei luni pentru ca Barrick sa-si termine testele. Imediat dupa terminarea lor, Barrick Gold s-a retras din competitie, lasind in disputa 4 companii no-name.

De ce s-a retras Barrick Gold? Din cauza perspectivelor economice negative ale exploatarii de cupru, din cauza obligatiilor pe care ar fi trebuit sa si le asume dupa privatizare (de mediu, de investitii etc.), din cauza comportamentului autoritatilor romane?

Intrebarea numarul 4: Cine e, de fapt, compania Roman Copper Inc.?

In plina euforie a privatizarii (nu aparuse inca problema de vineri noaptea), premierul Ungureanu a dat singurul raspuns legat de actionariatul real al Roman Copper Inc.: „Daca va referiti la cine se afla in spate, ce alimenteaza, cine, va pot raspunde, la un moment dat„. Atit. E drept ca nici interlocutorul sau de la Realitatea TV, Emil Hurezeanu, nu i-a pus intrebarea de urmarire necesara la un asemenea raspuns.

Dar impresia ca Ungureanu stia cine e Roman Copper (suspectata ca ar avea legaturi cu controversatul om de afaceri Frank Timis) si nu a vrut sa spuna nu poate fi stearsa. Pastrind proportiile, e ca si cum managerul (premierul) unei companii (Romania) nu le-ar spune actionarilor (contribuabilii romani) cine e partenerul de afaceri caruia ii vinde un asset de mare valoare.

Intrebarea numarul 5: Cine raspunde de bilbele administrative?

Senzatia de frustrare pentru cetateni e alimentata constant de atitudinea aroganta a angajatilor din esalonul doi guvernamental. In acest caz e vorba despre angajatii Ministerului Economiei si cei ai Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSI). Zeci de intrebari relevante ale ziaristilor au fost tratate de sus, de parca nu interesul public face ca jurnalistii sa puna intrebari.

Mai mult, oamenii din aceeasi structura s-au contrazis cu prima ocazie pe teme extrem de relvante. Un singur exemplu: imediat dupa adjudecarea licitatiei, seful OSPI, Florin Vladan, spunea ca potentialul cumparator nu are nici o obligatie, iar statul roman nu-i poate impune nimic. La doar o zi distanta, ministrul Bode l-a contrazis, spunind ca Roman Copper trebuie sa-si asume investitiile de mediu. Cine a spus adevarul? E cineva sanctionat?

Intrebarea numarul 6: Cum s-a transformat un succes major al noului Guvern intr-un esec ce poate ajunge in instanta?

Premierul e dator sa explice cum s-a transformat peste noapte succesul privatizarii Cupru Min, semnul increderii in noul guvern, pretul fabulos obtinut de 200 de milioane euro in loc de cele 18 ale Guvernarii Tariceanu, intr-un esec cu potential de conflict in instanta? Daca era un succes atat de mare, cum de s-a transformat el peste noapte intr-un lametabil esec? Cum de-a putut iesi premierul Ungureanu inainte de semnarea contractului sa anunte un mare succes? Cine l-a sfatuit sa anunte cistigarea marelui pot inainte ca zarurile sa fi fost aruncate?

PS: Unele dintre cauzele esecului de la Cupru Min sint detectabile in „mostenirea” lasata de Guvernul Boc, altele au de-a face cu Guvernul Ungureanu. Esecul e decontat doar de cel din urma, la fel cum un eventual succes ar fi fost capitalizat tot de el. Problemele ridicate mai sus sint insa comune tuturor guvernelor pe care le-am cunoscut ca ziarist: lipsa de transparenta, lipsa de profesionalism,dispret fata de opinia publica. Ele au devenit sistemice si trebuie rezolvate cit mai rapid.