Privind cu optimism apocalipsa

N-au lasat in urma lor un capat de ata produs de ei, o scobitoare, ceva palpabil. Cu foarte rare exceptii care intaresc regula, pe unde au trecut a crescut desertul, s-a inaltat ruina si inca un strat de saracie. Din sutele de milioane de euro praduite de raposatul Patriciu n-a ramas nimic pe aici. Totul s-a dus pe apa Tamisei sau peste marele zid chinezesc. A lasat mostenire patriei niste case scoase la licitatie de banca si o gaura neagra in buget. Spagile de milioane date in dosarul Microsoft s-au platit tot pentru a castiga inzecit alte milioane, livrand in contul lor un mare nimic.

Nu era nevoie de licente (cu atat mai mult supra-evaluate) cand poti lucra gratis cu open source. Nici in acest caz coruptia n-a contributit la mersul economiei sau la progresul tehnologic. Pana si spagile intrate in buzunarele ministrilor au iesit afara prin firme off-shore, ca doar nu era nimeni tampit sa le puna in declaratia de avere si sa platesca impozit pe venit.

Cel mai elocvent caz cu milioane facute din pix ramane dosarul despagubirilor. Sute de milioane de euro castigate fara pic de efort, din masluirea unor hartii, prin simpla mituire a unor functionari si prin implicara unor mahari care au pus cateva zerouri in plus pe niste rapoarte de evaluare, ca doar nu dadeau din buzunarul lor. Banii si-au luat apoi zborul catre Insulele Virgine, Belize, Dubai, etc. La randul lor, marii moguli au facut un titlu de glorie din a nu plati un leu la stat, s-au specializat in evaziune fiscala si spalare de bani la scara industriala.

Daca adaugati alte zeci sau sute de milioane de euro supte din fonduri europene care n-au lasat nici o dara in societatea romaneasca, aveti imaginea unui stat praduit din interior la modul primitiv. Noile generatii de rapitori s-au invatat cu multa prada inhatata fara efort.

Nu-si mai propune nimeni azi sa preia cu bani putini o fabrica de la stat pentru a ridica din cenusa propria afacere, luata chiar asa, prin rapt. Prea multa bataie de cap, cand e mai simplu sa corupi doi-trei fomisti de la stat, un ministru sau vreun politruc disperat sa-si recupereze investitia din campanie.

Astia iti deschid rapid si ieftin usa visteriei, de unde baietii destepti se infrupta la zece maini din banii stransi de la prostii natiunii care inca muncesc si platesc taxe. Aici urmeaza partea cu adevarat dramatica. Sumele astronomice drenate din bugetul de stat in afara tarii sau sifonati prin firme fantoma se vad in mizeria din spitale, in drumurile tot mai proaste, in infrastructura civila facuta praf. Dupa marea criza inceputa in 2008, banii odata furati de la stat nu se mai intorc neam in economie.

Pe deasupra, a inceput sa functioneaze confiscarea averilor, asa ca i-a cuprins pe toti frenezia imprastierii agoniselii prin lumea larga. Noroc ca banii furati sunt tot mai greu de ascuns in ziua de azi.

Clanurile mafiote din Italia se omorau in anii 80 – 90 pe marile lucrari de antrepriza, pe constructia de autostrazi, lucrari civile etc. In urma lor nu lasau doar mortii clanurilor rivale ingropati in ciment, cadavrele de judecatori si procurori intinse pe caldaram si o armata de politicieni corupti. Mafia italiana investea banii in constructii civile, lucrari contractate de municipalitate etc.

A nu se intelege de aici altceva, constatam doar ca noua forma de bantitism autohton s-a cam obisnuit sa fure fara a presta ceva la schimb. Parca nimeni nu mai vrea sa munceasca in tara asta, nici macar hotii. Cu totii se declara multumiti sa-si ingroape banii in case de neam prost, in pamant, in bijuterii, in lux personal.

Nu vezi pe nimeni din marii borfasi intorcand macar putin catre societate, cat de putin. Nu investesc in educatie, in cercetare sau in afaceri care sa produca ceva, un surub sau un tractor. Atunci cand arunca firimituri o fac tot egoist, ca simplu exercitiu de imagine, pentru a-si lustrui propria statuie. Nu-si rascumpara pacatele in nici un fel. Nu manifesta nici macar ambitia de a-si tine departe copiii de afacerile lor murdare, ci intra la inchisoare impreuna cu ei. O mafie decazuta la nivelul fanariotilor de acum trei secole.

Cu toate anchetele procurorilor din ultimul timp, motorul economiei negre si-a redus motoarele. Cei care si-au construit afacerile pe bani negri, pe evaziune si mita, pe o relatie privilegiata cu statul, se plang ca a paralizat business-ul, ca nu mai merge nimic si ca toata lumea a inghetat de frica procurorilor.

Sebastian Lazaroiu scrie inspiratdespre blocajul din administratie, despre disperarea din lumea afacerilor ilicite si ridica o intrebare interesanta: „Ar trebui să se oprească procurorii și serviciile de informații (aflate și ele sub tirul politicienilor) din cruciada anti-corupție?”

Esential mi se pare raspunsul la acesta intrebare-cheie: „În ce privește comportamentul funcționarilor și oamenilor de afaceri în fața ofensivei DNA, trebuie să ne obișnuim cu gândul că lucrurile vor rămâne blocate câtă vreme clasa politică nu oferă mecanisme și circuite alternative. Dacă până acum corupția și clientelismul reprezentau un al doilea motor al economiei, poate chiar mai puternic decât dispozitivul oficial de creștere a PIB, e timpul să imaginăm dinamica economică bazându-ne pe transparență, inovație și competiție liberă.”

De acord, cu observatia ca in ultimii ani coruptia nu mai juca nici macar rolul de motor economic paralel, ci functiona ca o drena groasa infipta in inima unui corp tot mai vlaguit, stors de ultimele picaturi de sange, vampirizat de ultimele resurse de energie. Pomparea resurselor in afara tarii a adus statul la limita supravietuirii, in pragul imploziei. Ofensiva anticoruptie tine astazi loc de perfuzii, dar pacientul va muri instant daca acestea vor fi scoase acum. Deocamdata s-a oprit hemoragia, insa daca pomparea banilor din buget se reia am pierdut degeaba zece ani din viata noastra.

Nu, Romania nu-si permite sa opreasca nimic. Dimpotriva, din varii motive se vede silita sa tureze la maxim institutiile de forta si, cu tot cinismul, asumandu-si eventuale victime colaterale. E singura solutie. Numai asa ne vom asigura supravietuirea ca stat functional pe baza de reguli si legi, nu la dispozitia unor retele mafiote organizate sub numele de partide. Sau la dispozitia Rusiei. Ne trebuie alti oameni politici, alte reguli pentru partide, relatii de afaceri oneste, bani ceva mai munciti, curatenie totala in presa pentru a aseza societata pe o baza putin mai curata. Azi, oriunde apesi cu degetul tasneste puroi.

Pentru a nu fi muncit degeaba zece ani este nevoie de inca zece ani cel putin. Daca Romania n-o va tine tot asa mult si bine, nu vom reusi sa instalam iin constiinta publica faptul ca justitia este implacabila, ca legea se aplica tuturor si ca oricine o incalca va plati mai devreme sau mai tarziu. Confiscarea averilor si confiscarea extinsa vor juca un rol crucial in descurajarea asumarii riscului de a fi prins cata vreme raman cu o avere pentru trei generatii dupa cativa ani de puscarie. Aceasta afacere rentabila pica daca le luam toti banii, oriunde i-ar fi ascuns.

Pe de alta parte,va trebui sa fim constienti ca se apropie ziua cand masa critica de politicieni cercetati penal, de borfasi mari si mici vor face front comun impotriva justitiei. Au mai incercat si vor mai incerca, asa cum se intampla din nou, sa schimbe paradigma, sa relativizeze totul, sa puna anchetatorii pe scaunul acuzatilor, sa aseze coruptia in capul celor care o investigheaza. Orice tentativa de a distruge institutii cheie trebuie descurajata in mod exemplar, altfel va genera precedente periculoase si va incuraja alti borfasi sa procedeze la fel.

Din fericire, va fi dificil de realizat o conjuratie a penalilor in perioada imediat urmatoare. Ei se afla azi la stadiul cand se toarna intre ei, se urasc din rarunchi din cauza ca unii au infundat puscaria, pe cand altii au scapat basma curata, unii au trecut deja prin umilinta anchetelor si proceselor, pe cand altii sunt abia la inceput. Apoi, functioneaza din fericire barajul opiniei publice, societatea s-a mai trezit. Sondajele de opinie indica toate o sustinere masiva acordata ofensivei anti-coruptiei. Orice tentativa brutale de a o sufoca ar scoate oamenii in strada.

Aceasta este perspectiva optimista asupra apocalipsei. Dar la pachet vine o intrebare care intuneca putin viitorul. Sediul puterii s-a mutat azi la institutiile de forta. Sediul puterii nu mai este nici la partide, nici la presedinte, nici la guvern, nici in Parlament, nici in presa. Astia toti sunt in buzunarele lor. Intotdeauna suna prost pentru democratie cand salvarea vine de la servicii secrete, procurori, institutii de forta. Cum vom afla noi, ceilalti, daca raul nu s-a mutat intre timp dintr-o parte in alta? Cum vom stii ca n-o vor lua razna la fel ca ceilalti? Si cum ii vom opri, la o adica? Ce mecanisme functionale avem sa ne protejam in caz de abuz?

Banii merg, de cand e lumea, mana in mana cu puterea.