Sari direct la conținut

Probleme cu aerul condiționat și întârzieri. Anunțul CFR după avertizarea de caniculă

HotNews.ro
Tren CFR Calatori, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Tren CFR Calatori, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

CFR Călători a anunțat că trenurile vor circula cu restricții de viteză în perioada următoare din cauza valului de căldură anunțat de meteorologi. Aceste restricții vor duce la întârzieri ale trenurilor. 

Compania de transport avertizează că în zilele cu temperaturi foarte ridicate unele instalații de climatizare ar putea să nu mai asigure în parametrii optimi răcirea, caz în care va funcționa în regim de ventilație.

„Clima se schimbă, iar temperatura este mai ridicată decât cea pentru care a fost proiectat materialul rulant din România. Aceasta este o provocare cu care se confruntă atât România, cât și țările care trec prin aceleași schimbări climatice”, au anunțat ei într-un comunicat de presă.  

CFR Călători recomandă pasagerilor:

  • să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj;
  • să aibă medicația necesară afecțiunilor pe care le au, în caz de nevoie;
  • să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor.

Numai la orele prânzului, pe tabela CFR din Gara de Nord șase trenuri figurau cu întârzieri de cel puțin 50 de minute. Cursa Craiova – București Nord avea întrziere 80 de minute.

Caniculă în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de caniculă valabil marți în toată țara, cu excepția a cinci județe. Valul de căldură se va extinde în toată țara miercuri, când Bucureștiul și 9 județe din sudul și vestul României vor fi sub cod portocaliu de caniculă.

Valul de căldură va continua să se extindă și să se intensifice în Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și în cea mai mare parte a Moldovei și a Transilvaniei.

Temperaturile maxime vor fi de 33-37 de grade și local de 38-39 de grade în regiunile sudice. Va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități.

INTERVIURILE HotNews.ro