Procesul în care Sam Altman a fost acuzat de abuzuri sexuale de sora sa nu va avansa în justiția americană
Sam Altman a obținut marți respingerea unui proces civil intentat de sora sa, care l-a acuzat pe cofondatorul și directorul general al OpenAI de abuzuri sexuale repetate despre care susține că s-au petrecut cu mai bine de două decenii în urmă, acuzații pe care acesta și restul familiei le neagă, relatează Reuters.
În hotărârea prin care a respins procesul intentat de Annie Altman, judecătorul federal Zachary Bluestone a scris că aceasta a refuzat să se prezinte la o examinare medicală independentă, în pofida avertismentelor potrivit cărora neprezentarea ar duce la respingerea cauzei.
Laura Politi, avocata lui Annie Altman, nu a răspuns imediat unei solicitări din partea Reuters de a comenta situația.
Santos Perez, un avocat care a reprezentat-o anterior pe Annie Altman în acest caz, dar care s-a retras din dosar în această lună, a declarat într-un comunicat: „Nu mai sunt autorizat să comentez acest caz, dar continui să cred în Annie.”
Avocații lui Sam Altman nu au răspuns imediat unei solicitări de a comenta situația.
Annie Altman și-a intentat procesul în ianuarie 2025, la o instanță federală din St. Louis, statul Missouri.
Ea și-a acuzat fratele că a abuzat-o sexual și a violat-o în perioada 1997–2006, în locuința familiei din suburbia Clayton, Missouri. Ea susține că abuzurile au început când ea avea 3 ani, iar el 12.
Potrivit acesteia, ultimele acte de abuz sexual și viol au avut loc când Sam Altman era deja adult. Acesta are în prezent 41 de ani.
Familia Altman a respins acuzațiile lui Annie, afirmând că suferă de probleme de sănătate mintală
Într-o declarație comună publicată în ianuarie, împreună cu mama sa, Connie, și frații săi Jack și Max, Sam Altman a negat acuzațiile.
„Annie a făcut afirmații profund dureroase și complet neadevărate despre familia noastră, și mai ales despre Sam”, au afirmat aceștia în declarație. „Am ales să nu răspundem public, din respect pentru intimitatea ei și a noastră. Totuși, acum ea a intentat o acțiune legală împotriva lui Sam, iar noi simțim că nu avem altă opțiune decât să abordăm această situație”.
Răspunsul lor a afirmat că „toate aceste acuzații sunt complet neadevărate”, adăugând că „această situație provoacă o durere imensă întregii noastre familii”.
Ei susțin că Ann Altman se confruntă cu „provocări legate de sănătatea mintală” și „refuză tratamentele convenționale, reacționând agresiv împotriva membrilor familiei care încearcă cu adevărat să o ajute”. Sam Altman și-a dezvăluit identitatea homosexuală în liceu, când avea 17 ani.
El s-a căsătorit cu partenerul său, Oliver Mulherin, în ianuarie 2024.
Altman a dobândit notorietate internațională odată cu lansarea chatbotului de inteligență artificială ChatGPT de către OpenAI, în noiembrie 2022. Susținută de Microsoft, compania a fost evaluată recent la 157 de miliarde de dolari, cu finanțări din partea Thrive Capital, producătorului de cipuri Nvidia, SoftBank și alții.
Altman a fost demis temporar din funcția de CEO de către consiliul de administrație al OpenAI în noiembrie 2023, dar a fost repus rapid în funcție ca urmare a presiunii venite din partea investitorilor și angajaților.