Sari direct la conținut

Prognoza meteo pe patru săptămâni. ANM anunță temperaturi neobișnuit de ridicate și secetă

HotNews.ro
Prognoza meteo pe patru săptămâni. ANM anunță temperaturi neobișnuit de ridicate și secetă
Caniculă. Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Temperaturile vor fi mai mari decât cele obişnuite, în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în sud-vest, până aproape de sfârşitul lunii iulie, potrivit prognozei anunțate de meteorologi pentru intervalul 23 iunie – 21 iulie.

În săptămâna 23 – 30 iunie, ANM anunță că temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-vestice.

„Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii ţări”, spune ANM. Cu alte cuvinte, va ploua foarte puțin.

Pentru săptămâna 30 iunie – 7 iulie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în sud-vestul teritoriului.

Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în toate regiunile.

La fel, în săptămâna 7 -14 iulie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi deficitar la nivelul întregii ţări.

În săptămâna 14 – 21 iulie, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile vestice şi nordvestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

INTERVIURILE HotNews.ro