Sari direct la conținut

Prognoza meteo pentru luna mai. Perioadele ploioase vor alterna cu zile caniculare

HotNews.ro
Ploaie torentiala, Foto: Shutterstock
Ploaie torentiala, Foto: Shutterstock

Vremea va fi instabilă în luna mai, zilele însorite şi calde, uneori chiar caniculare, alternând cu zilele reci şi ploioase, în timp ce ploile vor avea adesea caracter torenţial, conform caracterizării climatice a acestei luni, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), transmite Agerpres.

Temperatura maximă absolută a lunii mai în România este 40,8 grade Celsius, iar cea minimă de -16 grade. La Bucureşti, maxima termică consemnată până în prezent de meteorologi este de 36,9 grade Celsius, în timp ce minima a coborât până la -1,1 grade Celsius.

O lună cu instabilitate accentuată

„Luna mai se caracterizează, în general, printr-o creştere a instabilităţii atmosferice, pe fondul creşterii temperaturii. În această lună, perioade cu zilele însorite şi calde (uneori caniculare) alternează cu perioade cu zile reci şi ploioase, iar ploile au adesea caracter torenţial (…) Pot avea loc advecţii de mase de aer polar care generează temperaturi minime sub limita de îngheţ, iar în zona montană, fenomene de ninsoare şi viscol, dar pot avea loc şi advecţii de aer foarte cald, tropical, ce pot genera creşteri puternice ale temperaturii”, afirmă meteorologii.

Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961 – 2023 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că temperatura medie lunară multianuală (1961-2023) are valori mai mari de 18 grade Celsius în extremitatea sud-vestică a Olteniei. Valori medii lunare între 16 şi 18 grade sunt caracteristice zonelor de câmpie (Câmpia de Vest, Câmpia Română, Câmpia Moldovei) şi luncă, zonelor joase din Dobrogea şi a celor din Delta Dunării.

Valori medii între 12 şi 16 grade Celsius se întâlnesc în Dealurile Vestice, în Maramureş, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei, pe areale extinse din Dobrogea şi în Subcarpaţi. În zona montană, dar şi în depresiunile intramontane, valorile temperaturii medii se situează între 6 şi 12 grade Celsius.

Potrivit datelor ANM, temperatura maximă absolută a lunii mai în România este 40,8 grade Celsius, înregistrată la Mărculeşti (judeţul Călăraşi), în 27 mai 1950. În aceeaşi zi, s-au înregistrat maximele absolute şi la staţiile meteorologice Bucureşti-Filaret (36,6 grade Celsius) şi Bucureşti-Afumaţi (35,5 grade Celsius). „Menţionăm că în perioada 25 – 28 mai 1950, mai ales în jumătatea de sud a României, în Transilvania, în centrul şi sudul Moldovei, temperatura maximă absolută a depăşit 32 de grade Celsius la peste 35 de staţii meteorologice”, arată ANM.

Recordurile de temperatură ale lunii mai

La Bucureşti, temperatura maximă absolută a lunii mai este de 36,9 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, în 13 mai 1958.

Ani în care s-au înregistrat valori mari ale temperaturii maxime absolute în luna mai, majoritatea peste 30 de grade Celsius sunt: 2006, 1996, 1969, 1958, 1950, etc. În topul anilor cu cele mai calde luni mai se regăsesc: 1968, 1996, 2002, 2003, 2007, 2013, 2018.

În ceea ce priveşte temperatura minimă absolută a lunii mai, în România, aceasta este de -16 grade Celsius şi a fost înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în zilele de 14 şi 15 mai 1940.

„Temperaturi minime foarte scăzute, în luna mai, s-au mai înregistrat şi în anii: 2007, 1995, 1988, 1976, 1965, 1952. Anul 2007 s-a remarcat prin numărul mare de staţii meteorologice, 37, la care au fost înregistrate temperaturi minime absolute, mai ales în zilele de 2 şi 3 mai, în cea mai mare parte, valorile fiind sub 0 grade Celsius, iar în zona montană sub -11 grade (-11,2 grade Celsius la Călimani şi -11,8 grade la Ceahlău Toaca). În topul anilor cu cu cele mai reci luni mai se regăsesc: 1961, 1970, 1978, 1980, 1991”, potrivit meteorologilor.

La Bucureşti, minima absolută a acestei luni este -1,1 grade Celsius, înregistrată în data de 3 mai 2007, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. La staţiile meteorologice Bucureşti-Filaret şi Bucureşti-Afumaţi, temperatura minimă absolută este -0,2 grade, în data de 7 mai 1915 şi respectiv -0,1 grade, în data de 11 mai 1953.

Precipitații abundente

Din punct de vedere al precipitaţiilor, luna mai se remarcă prin creşterea intensităţii acestora, ca urmare a apariţiei averselor de ploaie, însoţite uneori şi de descărcări electrice şi grindină. Din datele înregistrate în perioada 1961 – 2023, la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că precipitaţiile medii multianuale sunt mai mici de 50 mm doar în Dobrogea, estul extrem al Câmpiei Române şi sudul extrem al Moldovei.

În Câmpia Română şi Câmpia de Vest, în Podişul Moldovei şi vestul Transilvaniei, valorile multianuale de precipitaţii sunt cuprinse între 50 şi 75 mm. În cea mai mare parte a Transilvaniei, în Maramureş, în Podişul Sucevei, în zonele subcarpatice şi în zonele montane joase, precipitaţiile medii multianuale se situează în intervalul 75 – 125 mm. În zona montană înaltă din Carpaţii Meridionali şi din nordul Carpaţilor Orientali acestea depăşesc 125 – 150 mm.

Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 392,4 mm, la Stâna de Vale, în anul 2021. La Bucureşti, cantitatea lunară maximă absolută de precipitaţii din mai este de 259,7 mm, înregistrată la Bucureşti-Filaret, în anul 1971. În acelaşi an a fost înregistrată şi maxima absolută la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi, aceasta fiind 247,7 mm. La Bucureşti-Băneasa, maxima absolută a cantităţii de precipitaţii este 233,4 mm, înregistrată în 2012.

În topul anilor cu cele mai ploioase luni mai se enumeră: 1970, 1971, 1991, 2012, 2019, iar în topul anilor cu cele mai secetoase luni mai: 1969, 1982, 1986, 1992 şi 2000.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro