Prognoza meteo: Vremea se încălzește de duminică. ANM anunță temperaturi mai ridicate decât cele normale
Vremea se încălzeşte începând de duminică în toată țara, iar în prima parte a săptămânii viitoare temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale perioadei din calendar. Spre sfârşitul săptămânii viitoare însă, se va răci din nou și sunt așteptate ploi în cea mai mare parte a ţării, potrivit prognozei pe șapte zile emise de meteorologi.
Potrivit ANM, vineri şi sâmbătă, în toată ţara, inclusiv la Bucureşti, va fi mai rece decât în mod normal pentru mijlocul lunii noiembrie. Sâmbătă, vântul va sufla slab și moderat, iar temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 11 grade, cu valori mai scăzute în zonele cu ceață persistentă, iar cele minime se vor situa în general între -4 și 2 grade.
În ţară, prognoza ANM indică, pentru intervalul 17 noiembrie ora 8.00 – 18 noiembrie ora 8.00 o încălzire a vremii în cea mai mare parte a țării, dar mai ales la deal şi la munte, unde cerul va fi mai mult senin.
În zonele joase de relief, îndeosebi din vest, centru şi sud, în prima parte a zilei de duminică şi noaptea, local, va fi ceaţă sau „nebulozitate stratiformă”. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi pe arii restrânse ziua în regiunile estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 6 şi 13 grade, iar cele minime între -7 şi 7 grade.
Şi la Bucureşti, temperaturile vor fi în creştere faţă de perioada anterioară şi se vor situa în jurul celor normale perioadei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de -3…0 grade. Dimineaţa şi mai ales noaptea vor fi condiţii de ceaţă în Capitală.
În cursul zilei de luni şi în noaptea de luni spre marţi, prognoza indică un regim termic similar celui din ziua de duminică, atât în ţară, cât şi în Bucureşti.
Astfel, în ţară, cerul va fi variabil, cu ceaţă, local, în primele ore ale intervalului şi pe arii restrânse noaptea, în zonele joase de relief, îndeosebi din vest, centru şi sud. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, în special pe creste, iar ziua pe arii restrânse în regiunile sudice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 8 şi 14 grade, iar cele minime între -5 şi 6 grade.
În Capitală, temperaturile vor fi la nivelul mediilor multianuale caracteristice pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 11…12 grade, iar cea minimă de -1…1 grad. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
Urmează zile cu temperaturi mai ridicate decât cele normale
În intervalul 19 -22 noiembrie, în ţară, temperaturile vor fi mai mari decât cele normale în primele zile, apoi vor scădea apropiindu-se de mediile multianuale ale perioadei. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată la începutul intervalului în regiunile vestice, apoi şi în restul zonelor.
Şi pentru Bucureşti meteorologii prognozează, în același interval, o vreme mai caldă, cu valori termice peste cele normale perioadei în primele zile, apoi vremea se va răci, iar probabilitatea pentru ploi va creşte spre sfârşitul intervalului.