Sari direct la conținut

Program de guvernare PSD: Vouchere acordate tinerelor mame, programele Student First Company și „Primul student din familie”

HotNews.ro
Program de guvernare PSD: Vouchere acordate tinerelor mame, programele Student First Company și „Primul student din familie”
Membrii PSD s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat pe Marcel Ciolacu în momentul în care a urcat pe scenă să își prezinte programul pentru România. Foto: Laurențiu Ungureanu

Marți a fost lansat programul de guvernare al PSD, care conține promisiuni ambițioase: Impozit zero pe venit pentru tinerii cu vârsta mai mică de 26 ani, care au un salariu mai mic de 4.000 de lei, scutiri de taxe și lansarea mai multor programe printre care Start-Up Nation, Student First Company sau Card pentru familia numeroasă.

Ce promisiuni își asumă PSD pentru următorii 5 ani

◆ Impozit zero pe venit. Tinerii cu vârsta mai mică de 26 ani, care sunt plătiți cu salariul minim sau care au un salariu mai mic de 4.000 de lei și au cel puțin trei copii în întreținere vor fi scutiți de la plata impozitului pe veniturile salariale.

◆ Scutirea de CASS (10%) pentru tinerii care lucrează în timpul studiilor de licență și masterat.

◆ Programul Start-Up Nation. Asigură o educație antreprenorială și granturi de până la 50.000 de euro per beneficiar, pentru înființarea unei companii de către tinerii antreprenori.

◆ Programul Student First Company. Schemă de ajutor de stat de 200 milioane de euro în 4 ani, prin granturi de 50.000 de euro per beneficiar, pentru crearea a 4.000 Start-Up-uri în 4 ani de către studenți și crearea a 8.000 de locuri de muncă stabile.

Reducerea la jumătate a ratei șomajului în rândul tinerilor

◆ Primă de stabilitate pe 2 ani pentru tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu contract pe perioadă nedeterminată. Valoarea primei este de 1.000 de lei lunar, în primele 12 luni, și 1.250 de lei lunar, în următoarele 12 luni.

◆ Subvenție de 2.250 de lei acordată angajatorilor timp de 12 luni pentru fiecare tânăr angajat pentru prima dată cu contract de muncă, inclusiv pentru fiecare tânăr, cu vârsta sub 30 de ani, aflat în șomaj pe termen lung, de peste 6 luni. Pentru aceasta, angajatorii trebuie să mențină relațiile de muncă timp de 18 luni de la angajare, iar tinerii angajați au obligația de a participa la un program de formare profesională sau specializare.

◆ Instalarea tinerilor în agricultură. 250 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru minim 4.000 de tineri care doresc să devină fermieri și se angajează pentru prima dată în acest domeniu.

◆ Angajarea tinerilor cu studii de specialitate în agricultură sau industria alimentară. Angajatorii care angajează minimum 3 tineri cu studii superioare, în domeniul agricol sau al industriei alimentare, primesc o subvenție de 1.000 de lei lunar pentru fiecare persoană. De asemenea, pentru angajații cu studii medii în aceste domenii, subvenția va fi de 750 de lei lunar, de persoană.

◆ Programul „Primul student din familie”. 104 milioane de euro, din fonduri europene, pentru sprijinirea tinerilor proveniți din medii defavorizate să urmeze studii superioare.

Locuințe și credite pentru tineri

◆ Construcția și vânzarea sau închirierea de locuințe pentru tineri cu vârsta de până la 35 de ani. Programul include o schemă de sprijin pentru ocupare și mobilitate prin construirea de locuințe de serviciu. Se oferă stimulente pentru construirea și finalizarea a 200.000 de locuințe pentru tineri, dintre care 30.000 în regim ANL și 170.000 în regim privat.

◆ Programul „Investește în casa ta” este destinat tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani, care aplică pentru obținerea unei finanțări sub formă de credit ipotecar sau imobiliar, garantat de stat. Valoarea maximă a creditului va fi de 120.000 de euro, cu un avans de 5% din valoarea totală a proiectului. Perioada de rambursare va fi de maximum 30 de ani, iar garanția statului va acoperi 80% din sumă. Creditul se va face cu ipotecă imobiliară, la o dobândă IRCC + 1,5 puncte procentuale, cu o subvenție de 20% din dobândă pentru primii 10 ani. Plafonul anual pentru garanții va fi de 2 miliarde de lei.

◆ Continuarea Programului Family Start. Tinerii cu vârsta de până la 30 de ani inclusiv, care își întemeiază o familie, pot obține împrumuturi de până la 75.000 de lei, pe o perioadă de maximum 10 ani, cu o garanție de 80% din partea statului și dobândă subvenționată de guvern. Anual se vor aloca garanții de 1 miliard de lei.

◆ Continuarea Programului „Student Invest”. Studenții, masteranzii și doctoranzii cu vârsta sub 40 de ani, pot obține împrumuturi de maximum 50.000 de lei, pe o perioadă de maximum 10 ani. Statul oferă o garanție de 80% din valoarea creditului și subvenționează dobânda. Bugetul anual al programului este de 300.000 de lei

Sprijin pentru familii tinere și pentru participarea activă a femeilor la activitatea economică

◆ Sprijin financiar pentru cupluri și persoane singure care se confruntă cu probleme de infertilitate. Se acordă un ajutor de 15.000 de lei pentru tratamente medicale și pentru proceduri de fertilizare in vitro (VIF). Fiecare beneficiar poate obține sprijin pentru maximum trei proceduri. Programul prevede finanțarea a 10.000 de proceduri FIV anual.

◆ Vouchere acordate tinerelor mame. Mamele cu vârsta între 20-30 de ani, care au o sursă de venit, vor primi un voucher de 10.000 de lei la nașterea copilului.

◆ Creșe cu program prelungit, care vor funcționa până la ora 18:00, cu 75% din costuri acoperite de stat. Pentru familiile cu mai mulți copii și venituri sub un anumit plafon, toate costurile vor fi suportate integral de stat.

◆ Spații destinate copiilor în companiile în care lucrează părinții. Se va oferi sprijin angajatorilor sau consorțiilor de angajatori pentru amenajarea unor spații destinate supravegherii și îngrijirii copiilor preșcolari, în vederea asigurării echilibrului dintre viața profesională și cea de familie.

◆ Programul Card pentru familia numeroasă. Familiile cu cel puțin 3 copii și cele monoparentale cu venituri reduse vor beneficia de transport public gratuit pentru copii, locuri gratuite în tabere, scutiri de costuri la creșe și grădinițe, acces la activități culturale – teatru, film, bibliotecă, concerte etc., acces la evenimente sportive, cursuri de înot, fotbal, baschet, tenis etc., precum și de consiliere psihologică gratuită.

◆ Pachete de sprijin de 2.000 de lei pentru creșterea ocupării femeilor tinere din grupuri dezavantajate. Acestea includ formare profesională, consiliere, oportunități de continuare sau reintegrare în sistemul de învățământ, precum și cheltuieli pentru găsirea unui loc de muncă.

◆ Susținerea antreprenoriatului feminin. Acordarea a 1.000 de granturi, fiecare în valoare de până la 20.000 de euro, plus garanții pentru credite în condiții avantajoase, pentru susținerea antreprenoriatului feminin tânăr, în sectoare cu potențial de creștere.

◆ Programe pentru atragerea tinerelor femei către licee și universități tehnice. Acestea se concentrează pe domeniile știință, tehnologie, inginerie, matematică și înaltă tehnologie.

◆ Finanțarea cursurilor de recalificare pentru părintele singur cu venituri mici, care dorește să-și schimbe domeniul profesional, prin oferirea de vouchere pentru servicii „before și after-school” etc.

◆ Program național pentru acordarea de servicii stomatologice și educaționale pentru copii. Se va oferi sprijin financiar, sub forma unui voucher cu valoarea de 1.500 de lei per copil, pentru consultații și tratamente stomatologice sau pentru cheltuielile legate de educație.

INTERVIURILE HotNews.ro