Sari direct la conținut

Programul alegerilor europarlamentare. Când votează fiecare țară în parte în scrutinul cu 370 de milioane de alegători eligibili

HotNews.ro
Miting electoral proeuropean în Polonia , Foto: Attila Husejnow/SOPA Images/Shut / Shutterstock Editorial / Profimedia
Miting electoral proeuropean în Polonia , Foto: Attila Husejnow/SOPA Images/Shut / Shutterstock Editorial / Profimedia

Cetățenii Uniunii Europene, inclusiv românii, votează în alegerile europarlamentare, scrutinul care va desemna componența noului legislativ al blocului comunitar, una dintre instituțiile fundamentale ale UE. Cei mai mulți europeni vor vota între 6 și 9 iunie, deși unii, precum estonii, au început deja votul anticipat. HotNews.ro vă arată când votează fiecare țară în parte.

Un scrutin cu peste 370 de milioane de alegători (potențiali) este un eveniment major, chiar dacă uneori greu de înțeles pentru toți europenii.

În 27 de țări, alegătorii se vor prezenta la urne între 6 și 9 iunie pentru a alege următorul Parlament European. Cei 720 de parlamentari care vor accede în legislativul european în urma votului vor avea un rol important în coordonarea politicilor UE, elaborând legi în domenii ce variază de la mediu și schimbări climatice până la normele bancare.

Prima sarcină crucială a Parlamentului nou ales va fi însă să aprobe sau să respingă executivul UE, mai exact, cabinetul format din 27 de persoane care va conduce blocul comunitar în următorii cinci ani.

Aceasta înseamnă că legiuitorii vor da (sau nu) undă verde președintei sau președintelui Comisiei Europene – în prezent, Ursula von der Leyen din Germania, care dorește un al doilea mandat – și echipei sale de comisari.

Totul începe cu un vot. Și în vreme ce estonii au început deja votul anticipat, prima zi plină de alegeri va avea loc joi, 6 iunie, în Olanda, alte câteva țări urmând să voteze vineri și sâmbătă, în vreme ce marea majoritate a statelor membre, inclusiv România, vor vota duminică.

Când votează fiecare țară în parte (ora locală)

Estonia este prima țară care a început să voteze, secțiile de votare fiind deschise în perioada 3-9 iunie, între orele 9.00 și 20.00.

Alegerile din Olanda au loc pe 6 iunie. Alegătorii pot vota între orele 7.30 și 21.00.

Irlanda votează pe 7 iunie, între orele 7.00 și 22.00.

Republica Cehă votează pe 7-8 iunie. Secțiile de votare sunt deschise între orele 14.00 și 22.00 pe 7 iunie și între orele 8.00 și 14.00 pe 8 iunie.

Italia votează pe 8 iunie între orele 15.00 și 23.00 și pe 9 iunie între orele 7.00 și 23.00.

Letonia votează pe 8 iunie. Secțiile de votare sunt deschise între orele 9.00 și 20.00.

Slovacia votează pe 8 iunie. Secțiile de votare sunt deschise între orele 7.00 și 22.00.

Malta votează pe 8 iunie, între orele 7.00 și 22.00.

Duminică, cea mai lungă zi

Austria votează pe 9 iunie. Orele de deschidere a secțiilor de votare variază: Cele mai multe sunt deschise între orele 7.00 și 17.00, dar municipalitățile mai mici închid secțiile la prânz.

Belgia votează pe 9 iunie (și organizează alegeri regionale și federale în aceeași zi). Secțiile de votare se deschid la ora 8.00 și se închid la ora 14.00; votul electronic este posibil până la ora 16.00.

Bulgaria votează pe 9 iunie, între orele 7.00 și 20.00 (în aceeași zi au loc și alegeri naționale).

Croația votează pe 9 iunie. Secțiile de votare sunt deschise între orele 7.00 și 19.00.

Cipru votează pe 9 iunie, între orele 7.00 și 18.00.

Danemarca votează pe 9 iunie, între orele 9.00 și 20.00.

Finlanda votează pe 9 iunie. Alegătorii pot vota între orele 9.00 și 20.00.

Franța votează pe 9 iunie. Secțiile de votare se deschid la ora 8.00 și se închid cel mai devreme la ora 18.00.

Germania votează pe 9 iunie. Secțiile de votare se deschid la ora 8.00 și se închid la ora 18.00.

Grecia votează pe 9 iunie. Secțiile de votare vor fi deschise între orele 7 dimineața și 19.00.

Lituania votează pe 9 iunie, între orele 8.00 și 20.00.

Luxemburg votează pe 9 iunie. Alegătorii pot vota între orele 8.00 și 14.00.

Polonia votează pe 9 iunie. Secțiile de votare sunt deschise între orele 7.00 și 21.00.

Portugalia votează pe 9 iunie, între orele 8.00 și 20.00.

România votează pe 9 iunie. Se poate vota între orele 7.00 și 22.00.

Slovenia votează pe 9 iunie, de la ora 7.00 la 19.00.

Spania votează pe 9 iunie, între orele 9.00 și 20.00.

Suedia votează pe 9 iunie. Secțiile de votare sunt deschise între orele 9.00 și 20.00.

Ungaria votează pe 9 iunie, între orele 6.00 și 19.00 (și organizează și alegeri municipale).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro