Programul de guvernare pentru cultura, culte si minoritati ramane neschimbat. Guvernul Tudose promite biserici noi si sprijin financiar pentru minoritati
Capitolul privind cultura, cultele si minoritatile din programuld e guvernare depus de guvernul Tudose joi in Parlament este identic cu cel din programul guvernului Grindeanu, potrivit documentelor consultate de HotNews.ro. Astfel, guvernul Tudose promite ca va incuraja investitia privata in patrimoniul cultural si facilitati fiscale, precum si restaurarea si amenajarea imobilelor incluse in domeniul turismului.
Pe de alta parte, guvernul Tudose promite ca va publica editiile nationale ale marilor clasici ai literaturii. In acest sens, elevii vor beneficia de materiale noi pentru a invata, iar la nivel national se vor difuza editii pentru raspandirea facila a literaturii romane dupa ce Guvernul a remarcat lacunele copiilor romani raportate la limba si literatura romana.
Persoanele care apartin cultelor religioase din Romania vor avea de asemenea parte de beneficii, atat prin construirea unor noi lacasuri de cult, cat si prin repararea acestora, si de asemenea statul va contribui la salarizarea personalului de cult. Totodata, Guvernul promite ca va sprijini financiar Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale (ISPMN), precum si invatamantul in limbile nationale ale minoritatilor.