Sari direct la conținut

Proiect de lege depus de AUR: Oamenii să poată dona sânge şi în unităţile de transfuzie ale spitalelor orăşeneşti şi municipale, nu doar în centrele de recoltare

HotNews.ro
Donare de sange, Foto: Michael Donne / Sciencephoto / Profimedia Images
Donare de sange, Foto: Michael Donne / Sciencephoto / Profimedia Images

Deputaţii AUR, Cristian-Daniel Ivănuţă şi Mihail Albişteanu, au depus un proiect la Senat care modifică legea 282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, informează News.ro.

Iniţiativa legislativă propune ca donarea de sânge să poate fi făcută şi în cadrul unităţilor de transfuzie din spitalele orăşeneşti şi municipale, nu doar în centrele de recoltare, astfel încât persoanele interesate să aibă posibilitatea să doneze într-un loc aflat la o distanţă mai mică de zona în care acestea locuiesc.

„În România este criză acută de sânge, pacienţii care au atâta nevoie de acest remediu ajungând, din păcate, nu de puţine ori, să-şi piardă viaţa. Cunoaştem foarte bine faptul că numărul de donatori de sânge este cu mult inferior necesităţilor pacienţilor şi astfel, aceştia sunt puşi în situaţia amânării unor tratamente vitale. Donarea de sânge nu este un proces facil, fiind destul de dificil pentru cei care doresc să doneze să se deplaseze către centrele de recoltare, distanţele mari şi dinamica vieţii profesionale sau personale a potenţialilor donatori fiind printre principalele impedimente. Potrivit legislaţiei actuale, în cadrul unităţilor de transfuzie din spitale nu se recoltează sânge, procesul de recoltare realizându-se foar în cadrul centrelor de recoltare. În România există doar 43 de centre de recoltare, un număr extrem de mic raportat la importanţa pe care acest remediu îl reprezintă pentru populaţie”, arată iniţiatorii, în expunerea de motive a proiectului de lege.

Conform sursei citate, la nivelul întregii ţări diverse asociaţii şi organizaţii non-profit au organizat numeroase campanii pentru a facilita şi încuraja donarea de sânge.

„Concluziile desprinse în urma organizării acestor campanii relevă o problemă pe care am enunţat-o deja: distanţa mare pe care persoanele interesate sunt nevoite să o parcurgă pentru a dona în cadrul centrelor de recoltare. Acest impediment poate fi remediat prin modificarea legislaţiei actuale, astfel încât procesul de donare să se poată realiza şi în cadrul unităţilor de transfuzie din spitalele orăşeneşti şi municipale, astfel încât persoanele interesate să aibă posibilitatea să doneze într-o locaţie situată la o distanţă mai mică de zona în care acestea locuiesc sau pe care, în mod obişnuit, o frecventează”, mai indică deputaţii AUR, în expunerea de motive a iniţiativei legislative.

Proiectul de lege a fost depus la Senat, prim for sesizat, iar decizională este Camera Deputaţilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro