Proiectul care interzice dreptul de a conduce timp 10 ani pentru șoferii prinși băuți sau drogați a fost depus la Parlament – Cazanciuc
Senatorul PSD Robert Cazanciuc anunţă că a depus, joi, un proiect legislativ care prevede, printre altele, interzicerea dreptului de a conduce pe o perioadă de până la 10 ani în cazul şoferilor depistaţi sub influenţa drogurilor sau alcoolului.
- „Am depus, astăzi, așa cum am promis public, un proiect legislativ menit să prevină și să combată cu mai mare fermitate și eficiență traficul de droguri, care a luat o așa amploare în ultimul timp încât am ajuns să asistăm la din ce în ce mai multe drame în societatea noastră, inclusiv la tragedii pe șosele țării”, a anunțat Cazanciuc pe Facebook.
Ce prevede proiectul, potrivit lui Cazanciuc:
- 1. Dreptul de a mai conduce vehicule va fi interzis pe o perioadă de până la 10 ani în cazul depistării șoferilor sub influența drogurilor sau alcoolului. În plus, pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată.
- 2. Se vor majora pedepsele privind și finanțarea faptelor ce au legătură cu traficul și consumul de substanțe psihoactive.
- 3. Produsele psihoactive, mijloacele de producere a lor, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea produselor vor fi confiscate.
- 4. Folosirea minorilor în derularea de operațiuni cu substanțe psihoactive va fi o circumstanță agravantă în săvârșirea infracțiunilor privind traficul de doguri.
- 5. Va fi redusă la maxim durata în care consumatorii vor intra în programe de consiliere pentru a evita tragedia de la 2 Mai, al cărei autor a refuzat, la 17 ani, să urmeze asistența de specialitate.
Dacă în forma în vigoare a legii se pedepseau doar faptele menţionate, prin noul proiect, iniţiat de senatorul Robert Cazanciuc (PSD) şi deputata Diana Tuşa (PSD), se pedepseşte şi tentativa, potrivit Agerpres.
„Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul fără drept de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive ori tolerarea consumului fără drept în asemenea locuri, precum şi tolerarea consumului, fără drept, de produse susceptibile a avea efecte psihoactive, de către proprietarul, chiriaşul sau administratorul unui imobil aflat în stare de degradare, dezafectat ori în construcţie se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”, se arată într-o prevedere nou introdusă în art. 19 al Legii 194/2011.
Alte noi prevederi stipulează că „administrarea sau remiterea, fără reţetă medicală, de produse susceptibile a avea efecte psihoactive unei persoane” şi „îndemnul la consumul fără drept de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prin orice mijloace”, se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani, respectiv cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
Finanţarea în orice mod a săvârşirii faptelor menţionate se sancţionează cu pedepsele prevăzute de lege pentru acestea, limitele speciale ale acestora majorându-se cu o treime.
Dacă faptele prevăzute la art. l6 („fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă) au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani.
Senatul va fi prima Cameră care va dezbate această propunere legislativă.
Citește și: