Sari direct la conținut

Proiectul de la Rosia Montana, intre contestari si justificari

Romania libera Editia Transilvania-Banat

Proiectul de la Rosia Montana ar fi imposibil de aprobat in tarile occidentale intrucat studiul de evaluare a impactului asupra mediului este incomplet si bazat „pe stiinta-surogat”, iar daca acesta s-ar realiza, contribuabilii romani si europeni ar avea de suportat costuri enorme – sunt declaratiile unui profesor de origine americana, doctor in hidrogeologie. Robert E.

Morgan a prezentat, ieri, un studiu propriu, independent, privind impactul proiectului minier din Muntii Apuseni asupra mediului, pe care, de altfel, l-a si inaintat Ministerului Mediului.

„Principala problema a studiului de impact asupra mediului, realizat de compania miniera care doreste sa investeasca in exploatarea miniera din Rosia este lipsa de credibilitate. Ganditi-va, este un studiu facut de oameni platiti si indrumati de catre companie, iar daca acestia nu ar tine partea investitorului nu ar mai primi vreun alt contract de acest gen”, a sustinut Morgan.

Acesta s-a lansat, insa, si in comentarii legate de partea tehnica a studiului depus de compania romano-canadiana „Rosia Montana Gold Corporation” (al carei actionar majoritar este „Gabriel Resources” Ð n.r.) care, in opinia sa, este bazat pe ceea ce el a numit „junk science” (stiinta-surogat).

„Nu ni se prezinta nici un fel de date despre continutul de cianuri sau de alte substante nocive din soluri sau ape, desi acestea au fost colectate. Ni se spune doar ca situatia este grava, dar nu ni se dau date. Acest lucru face imposibila o comparatie intre ce a fost la momentul initial, inainte de eventuala incepere a exploatarii, si ce va fi la final „, a mai spus Morgan.

El a realizat un studiu din fonduri britanice, la cererea organizatiei „Alburnus Maior”, adversara a proiectului.

„Gabriel” contesta studiul independent

De cealalta parte, reprezentantii companiei „Gabriel Resources” sustin ca au respectat toate legile romanesti in procedura de evaluare a impactului proiectului asupra mediului, apreciind drept nefondate si nedocumentate criticile organizatiilor care se opun proiectului.

„Gabriel Rosia Montana” a respectat integral litera legii in ceea ce priveste procesul de Informare si Consultare Publica pe marginea Raportului la Studiul de Evaluare a Impactului asupra Mediului (SIM). Toti expertii care au realizat raportul SIM sunt acreditati de catre Ministerul Mediului, numele lor putand fi gasite pe listele ministerului.

Asistam in acest moment la crearea unui pseudo-proces SIM, paralel cu cel legal, organizat de cateva organizatii care nu urmaresc altceva decat sa defaimeze si sa jigneasca o echipa de experti independenti renumiti”, se precizeaza intr-un comunicat dat publicitatii de companie.

Conform aceluiasi document, expertii independenti care au lucrat la studiul de impact supus, in prezent, dezbaterii publice, „au o experienta si un CV care ii recomanda drept cei mai buni experti in domeniu din Romania si printre cei mai buni pe plan international”, iar „asa-zisii experti care au prezentat astazi (studiul alternativ – n.r.) nu au aceasta calitate si recunoastere”.

„In plus, studiul de impact realizat de noi este rezultatul unei munci si al unor studii ce s-au intins pe sase ani, iar Robert Morgan a petrecut 25 de zile in Rosia Montana”, a declarat Johanna Fritz, communication coordinator al companiei miniere.

Reprezentantii „Gabriel Rosia Montana” s-au aratat, de asemenea, deranjati de acuzatiile pe care mai multe organizatii neguvernamentale, in frunte cu Fundatia pentru o Societate Deschisa si Centrul pentru Resurse Juridice, le-au lansat cu privire la modul in care se desfasoara dezbaterile publice legate de Studiul de Evaluare a Impactului asupra Mediului (SIM).

ONG-urile au criticat modul in care Ministerul Mediului conduce consultarile publice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro