Sari direct la conținut

Protest al angajaților din muzee în Piaţa Victoriei. „Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”

HotNews.ro
Protest organizat de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media „CulturMedia”, Foto: Agerpres
Protest organizat de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media „CulturMedia”, Foto: Agerpres

Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România participă sâmbătă seară, în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva „tratamentului discriminatoriu” la care au fost supuşi de toate guvernările de după 1989 şi împotriva subfinanţării domeniului, transmite Agerpres.

„Această parte a culturii române, ce administrează peste 95% din bunurile încadrate în patrimoniul cultural naţional şi care reprezintă cel mai eficient şi vizibil ambasador cultural al României, datorită limbajului universal al patrimoniului cultural, refuză să mai fie privită ca o Cenuşăreasă a sistemului cultural românesc!”, a transmis Federaţia „CulturMedia”.

Participanţii la miting poartă tricouri pe care stă scris „Cultura contează” sau „Voluntar – Ion Marcel Ciolacu”, ori pancarte cu numele muzeelor din Capitală sau din ţară ai căror angajaţi iau parte la protest, sau cu lozinci precum „Muzeele contează”, „Mama lor”, „Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”, „Muzeele nu sunt cultură de rangul II”, „Noapte în Muzeele din România”, „Muzeograf muzeu 5.793 lei grilă, învăţământ 7.151 lei”.

Organizat de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel Alfa, protestul, intitulat „Noapte în Muzeele din România”, a fost precedat de o pichetare a Ministerului Culturii. Aici, o delegaţie a participanţilor la miting a fost primită de secretarul de stat în Ministerul Culturii, Diana Baciuna.

„Textul a fost şi cel pe care l-au spus şi presei în nenumărate rânduri: noi am făcut tot ce ţinea de noi, ne-am zbătut, dar mai trebuie decizie politică. Deci s-a aruncat pisica în curtea prim-ministrului de fapt”, a declarat pentru Agerpres prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media „CulturMedia”, Decebal Vleja.

El a arătat că la Ministerul Culturii au fost prezenţi aproximativ 300 de protestatari, estimând că în faţa Guvernului numărul acestora va creşte, „deoarece din ţară vor mai veni colegi”.

„Îl aşteptăm pe premierul Marcel Ciolacu. A zis că se grăbeşte”, a adăugat Vleja.

La mitingul din Piaţa Victoriei participă protestatari din Bucureşti, Iaşi, Botoşani, Constanţa, Sibiu, Slobozia, Braşov, Ploieşti, Piatra Neamţ, Timişoara, Bârlad, Olt, Slatina, Craiova etc.

Mitingul este autorizat până la ora 23.00.

Sindicatele din domeniul protecţiei patrimoniului cultural au anunţat, în urmă cu două săptămâni, că vor protesta pe 18 mai, de Ziua Internaţională a Muzeelor, în faţa Guvernului, acuzând subfinanţarea în domeniu.

Acestea acuză „degradarea continuă a mediului de muncă” în instituţiile cu rol în gestionarea patrimoniului cultural naţional, „tratament discriminatoriu” între instituţiile de spectacol şi muzee şi biblioteci, „umilinţe şi ignorare” a profesiilor legate de protejarea patrimoniului cultural naţional, „politici culturale şi salariale inadecvate”, „mizerie la care sunt condamnaţi” lucrătorii din domeniu, în ciuda complexităţii pregătirii profesionale şi a dificultăţii profesiilor specifice domeniului, „condamnarea la extincţie prematură” a specialiştilor din domeniu, ce ies din sistem cu „pensii de mizerie”, „depopularea şi deprofesionalizarea dramatică” a domeniului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro