Protest al medicilor din policlinici în faţa Guvernului
Câteva sute de medici care lucrează în ambulatoriu protestează vineri în faţa sediului Guvernului, acuzând finanţarea necorespunzătoare a acestui domeniu. Medicii sunt nemulțumiți de faptul că punctul pe serviciu pe care Casa de Asigurarări de Sănătate îl plătește cabinetelor lor este 4,5 lei, în condițiile în care în 2021, punctul era 4,31 lei.
De precizat că, în cadrul unei consultații, medicii își pot deconta la CNAS mai multe servicii, astfel că valoarea consultației este de mai multe puncte.
„Cererea este foarte simplă – găsirea unei posibilităţi de creştere a finanţării ambulatoriului de specialitate, ca să nu dispară. S-a încercat reducerea valorii punctului (per serviciu medical) în luna ianuarie. S-a menţinut la aceeaşi valoare, dar trebuie să se ia în considerare că în 2021 punctul era 4,31 lei, acum este 4,5 lei”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Asociaţiei Medicilor din Ambulatoriu, Cosmin Alexandrescu.
Potrivit acestuia, medicii vor depune un memoriu la Cancelaria Prim-ministrului şi aşteaptă ca o delegaţie să fie invitată la discuţii.
Protestul medicilor se va încheia la ora 15:00.