Sari direct la conținut

Proteste în Georgia după ce țara a reluat zborurile cu Rusia / Președinte vs. guvern

HotNews.ro
avion al Azimuth Airlines, Foto: Faustasyan | Dreamstime.com
avion al Azimuth Airlines, Foto: Faustasyan | Dreamstime.com

Poliția georgiană a dispersat în această după-amiază protestatarii care s-au adunat pe aeroportul din Tbilisi pentru a întâmpina un zbor al companiei Azimuth Airlines de la Moscova, primul care sosește din Rusia din iulie 2019, cu pancarte și sloganuri care criticau Kremlinul și ceea ce ei au descris ca fiind cursul pro-Rusia al guvernului lor, potrivit Sky News.

Președintele pro-occidental al Georgiei, Salome Zurabişvili, care s-a confruntat anterior cu guvernul în ceea ce privește refacerea legăturilor cu Moscova, și-a exprimat, de asemenea, opoziția astăzi.

„În ciuda opoziției poporului georgian, zborul nedorit al Rusiei a aterizat la Tbilisi. Spunem Nu zborurilor către Rusia!”, a declarat Zurabişvili într-un tweet.

De mai multe luni, opoziţia georgiană denunţă ceea ce ea consideră a fi un viraj pro-rus al guvernului, care îngrijorează de asemenea Uniunea Europeană la care Tbilisi aspiră să adere.

Miercurea trecută, Vladimir Putin a eliminat în mod neașteptat vizele pentru cetățenii georgieni și a ridicat interdicția de zbor pe care Moscova a impus-o unilateral în 2019, după un val de proteste anti-Kremlin în Georgia.

În urma decretelor lui Putin, Ministerul rus de Externe a emis o declarație prin care a ridicat recomandarea din 2019 pentru cetățenii ruși de a evita să călătorească în Georgia.

Relațiile dintre Rusia și Georgia au fost complicate de la prăbușirea Uniunii Sovietice la începutul anilor 1990.

Cele două țări au purtat un scurt război în 2008, care s-a încheiat cu pierderea de către Georgia a controlului asupra a două regiuni separatiste favorabile Rusiei.

În urma acestui război, Tbilisi a rupt legăturile diplomatice cu Moscova, iar problema statutului regiunilor rămâne un punct de tensiune, chiar dacă relațiile s-au îmbunătățit într-o oarecare măsură.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro