Pruteanul copilariei mele

Am 30 de ani. La fel ca multi cititori ai HotNews.ro. Si, la fel ca multi dintre ei, am simtit ceva nedefinit la moartea lui George Pruteanu. Dincolo de emotia umana, dincolo de stire, mai e ceva: moartea unuia dintre primii oameni vii, cu adevarat vii, ai spatiului public de dupa 90. Caci Pruteanu asta a fost. Cu celebra sa emisiune despre nesuferita gramatica a adus un stil nou in televiziunea copilariei mele.

Era – va mai amintiti? – o televiziune care nu scapase inca de inhibitiile comuniste. Era populata de figuri triste, vesnic suparate, de prezentatori decrepiti, de emisiuni care azi ne-ar da fiori. Pana si culorile erau sterse. Atunci a erupt Pruteanu la Tele 7 abc cu emisiunea lui jucausa, muscatoare, antrenanta. Interesanta, pe scurt.

A avut un succes fabulos tocmai pentru ca era altceva. Transferul emisiunii la PRO TV a validat perceptia ca Pruteanu schimbase paradigma televiziunii: un one-man show de succes.

Acea emisiune mi-a demonstrat ca televiziunea nu trebuie sa fie mereu morocanoasa. Si stiu ca multi dintre colegii mei de generatie au perceput-o la fel. Dovada stau multe dintre comentariile postate la articolul despre moartea lui Pruteanu.

Mai tarziu, Pruteanu s-a demonetizat. A intrat in jocurile politice, mai mereu neinspirat, si-a agatat de coada etichete. Si-a pierdut farmecul? Nu stiu. Ce stiu e asta: gramaticul cu verb piscator ramane pentru mine omul care a schimbat ceva in mersul televiziunii.