DOCUMENT PSD a început „analiza participării la guvernare”. Primul pas: liderii din teritoriu, rugați să evalueze „lucid” Guvernarea Bolojan / „Temele majore” discutate
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, le-a trimis tuturor liderilor de organizații județene ale partidului un document prin care le cere să evalueze cele șase luni de guvernare ale lui Bolojan, implicit cei șapte miniștri PSD. Liderii PSD din teritoriu trebuie să-și spună părerea pe cinci teme majore, „care necesită decizii urgente”.
În documentul obținut de HotNews scrie că în urma opiniilor primite „va fi elaborat un material – sinteză care va sta la baza analizei și deciziei finale privind acțiunea politică a PSD”.
Documentul a fost trimis liderilor de organizații județene la nici o săptămână de la alegerile din București, unde candidatul partidului, Daniel Băluță, s-a clasat pe locul 3, după Ciprian Ciucu și Anca Alexandrescu.
Atunci, Grindeanu a spus că partidul intră într-o „perioadă de analiză a participării noastre la guvernare”. Tot atunci, el a anunțat că nu va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului asupra căreia se va da un vot luni, în Parlament.
Documentul transmis liderilor PSD din teritoriu:


Documentul transmis de PSD în teritoriu a fost publicat anterior și de publicațiile Digi24.ro și Cotidianul.
Ce scrie în documentul transmis de PSD
În documentul transmis liderilor PSD din teritoriu conducerea partidului precizează că au trecut șase luni de când PSD „oferă sprijin parlamentar și are miniștri în Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan”.
„În acest context, și ținând cont de rezultatele alegerilor locale parțiale – unde PSD a câștigat în 12 din 14 UAT-uri, dar a pierdut Bucureștiul – se impune o evaluare lucidă a acestei perioade de guvernare și a perspectivelor pentru viitor”, conform documentului.
PSD le cere liderilor ca în cadrul „amplului proces de consultare publică” să răspundă la următoarele întrebări:
- În ce măsură considerați că politicile și măsurile definitorii pentru PSD și pentru electoratul nostru au fost asumate și implementate corect de Guvernul Bolojan?
- Care ar trebui să fie prioritățile și conduita politică a PSD în perioada următoare?
PSD caută „direcția de urmat” dacă PNL, USR și UDMR nu vor ține cont de prioritățile „electoratului PSD”
Liderii PSD din teritoriu trebuie să își spună părerea și pe „câteva teme majore, care necesită decizii urgente”:
- Aplicarea legii privind creșterea salariului minim.
- Reducerea cheltuielilor din instituțiile administrației publice locale prin concedieri și/sau diminuări salariale.
- Majorarea taxelor și impozitelor locale în beneficiul bugetului național, nu al celor locale.
- Protejarea pensionarilor, inclusiv prin implementarea unor măsuri privind menținerea și creșterea veniturilor lor.
- Asigurarea fondurilor necesare în bugetul de stat pe 2026 pentru investiții esențiale, de utilitate publică majoră, la nivel național, regional și local.
„Așteptăm, în egală măsură, perspectiva dumneavoastră asupra obiectivelor social-democrate esențiale pe care PSD trebuie să le promoveze și să le apere în actuala guvernare, precum și asupra direcției de urmat în situația în care partenerii de coaliție nu țin cont de aceste priorități ale electoratului PSD”, se arată în document.
Conducerea PSD spune că are convingerea că „viziunea primarilor și a liderilor locali este decisivă, deoarece dumneavoastră cunoașteți direct nevoile comunităților și percepția reală a cetățenilor față de măsurile guvernamentale”.
„Recomandările dumneavoastră reprezintă fundamentul unui demers politic responsabil și vor orienta deciziile strategice ale partidului. Vă rugăm să vă consultați cu toți membrii Consiliului Politic Județean/de Sector, astfel încât fiecare punct de vedere să fie preluat, valorificat și integrat în această evaluare de substanță”, au mai transmis liderii PSD.
