PSD, atac la USR după acuzaţiile oficiale ale ANI la adresa lui Nicuşor Dan / PNL lasă justiția să evalueze
Social-democraţii susțin că după acuzațiile ANI, primarul general al Capitalei Nicuşor Dan „nu mai are vreo legitimitate” de a-i reprezenta pe bucureşteni fiindcă „a devenit, oficial, un penal”. PSD subliniază că USR arată românilor că a propus numai penali în funcţii publice. De partea cealaltă, partenerii de coaliție, PNL evită un atac direct și menționează că justiția trebuie să-și facă treaba.
„Venit la Primăria Capitalei pe valul campaniei „Fără penali în funcţii publice”, Nicuşor Dan nu mai are vreo legitimitate de a-i reprezenta pe bucureşteni fiindcă a devenit, oficial, un penal. Acesta este apogeul unui mandat de primar în care locuitorii Capitalei au fost minţiţi, condamnaţi la frig sau au devenit victimele câinilor vagabonzi. Sesizarea, de către ANI, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl plasează pe Nicuşor Dan în galeria altor „ilustre” nume, precum Clotilde Armand – primarul Sectorului 1, Allen Coliban – primarul Braşovului, Dominc Fritz – primarul Timişoarei, Lucian Viziteu – primarul Băcăului sau Dan Barna – fostul preşedinte al USR. Toţi au propăvăduit onestitatea şi rolul lor providenţial în reformarea clasei politice dar, în fapt, dovedesc contrariul, prin comportament abuziv şi încălcarea legii”, susțin social-democrații.
PSD consideră că este absolut deplorabil şi modul în care preşedintele USR, Cătălin Drulă, se descalifică acuzând ANI că lucrează la „ordin politic” şi că este „o mizerie” sesizarea pe care a făcut-o la adresa Primarului General al Capitalei. Totodată social-democrații țin să precizeze că în faţa unor astfel de acuzaţii, „în orice stat european ar fi existat deja gestul firesc al unei demisii din funcţie”.
De partea cealaltă, PNL a evitat să lanseze acuzații împotriva primarului general menționând doar că îl va evalua pe Nicuşor Dan după felul în care îşi va face treaba în Bucureşti.
„Vă pot asigura că PNL îl va evalua pe primarul Nicuşor Dan după felul în care îşi va face treaba în Bucureşti, după felul în care îşi onorează promisiunile din campania electorală, moment când noi l-am susţinut”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe la Digi24.
Despre sesizarea ANI, Stroe a menționat că ”justiţia va evalua aceste aspecte”. ”În legătură cu chestiuni care ţin de comportamentul sau legalităţile semnalate de ANI, în ceea ce priveşte persoana dânsului, lăsăm justiţia să evalueze aceste aspecte dar, într-adevăr, pe partea cu oraşul avem solicitări, avem proiecte, avem nişte nemulţumiri, le-am transmis şi am trasat şi un timing în legătură cu rezolvarea lor şi aşteptăm rezultate de la acest primar care a fost învestit cu încredere de PNL şi de votanţii noştri”, a mai spus Stroe.
Liderii opoziției au reacționat joi la acuzațiile aduse de ANI primarului Capitalei, Nicușor Dan. Președintele USR, Cătălin Drulă a declarat, că „statul de drept şchioapătă grav în România” și că acuzațiile ANI sunt încă o dovadă a politizării acestei instituţii”. De partea cealaltă, Ludovic Orban susține că acuzațiile „nu au niciun suport legal şi care îmbracă forma unei adevărate calomnii”. Totodată liderul PMP Eugen Tomac spune că-l cunoaşte pe Nicuşor Dan de peste 20 de ani şi are completă încredere în el.
Liderii opoziției au reacționat joi la acuzațiile aduse de ANI primarului Capitalei, Nicușor Dan. Președintele USR, Cătălin Drulă a declarat, că „statul de drept şchioapătă grav în România” și că acuzațiile ANI sunt încă o dovadă a politizării acestei instituţii”. De partea cealaltă, Ludovic Orban susține că acuzațiile „nu au niciun suport legal şi care îmbracă forma unei adevărate calomnii”.
Agenţia Naţională de Integritate l-a acuzat joi pe Nicușor Dan de incompatibilitate, conflict de interese administrativ, abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane. ANI a anunțat că a sesizat Parchetul ICCJ, Instituţia Prefectului şi Curtea de Conturi în cazul acestuia.