PSD, avertisment pentru USR și pentru prefectul de Timiș în privința „condamnatului Dominic Fritz”
PSD cere conducerii USR să îl suspende pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz, din toate funcţiile din partid şi să îi retragă sprijinul politic, după decizia ICCJ. „Orice încercare de a insinua o legătură între evenimentele politice din prezent şi decizia magistraţilor împotriva primarului Fritz constituie un atac politic violent la adresa Justiţiei”, susține partidul condus de Sorin Grindeanu, care vorbește despre „condamnatul Dominic Fritz”.
PSD spune, într-un comunicat, că, „dincolo de implicaţiile legale care decurg din decizia ICCJ, USR are obligaţia morală şi politică să aplice asupra propriilor membri toate standardele de integritate pe care le-au solicitat cu înverşunare din partea membrilor altor partide, aflaţi într-o situaţie similară cu cea a primarului Dominic Fritz”.
„USR trebuie să se abțină să comenteze deciziile magistraților”
„Din perspectiva principiilor de integritate invocate obsesiv de-a lungul timpului de către USR, fiecare zi în care acesta rămâne în funcția de primar și președinte de partid reprezintă un afront incalificabil la adresa cetățenilor.
Nerespectarea acestor standarde și orice tentativă a USR de a face scut în jurul condamnatului Dominic Fritz vor descalifica definitiv și irevocabil acest partid din rolul de instanță morală a politicii românești, pe care l-a pretins cu agresivitate încă de la înființare.
Potrivit propriilor standarde de integritate afișate în campaniile electorale, USR trebuie să se abțină să comenteze deciziile magistraților. Orice încercare de a insinua o legătură între evenimentele politice din prezent și decizia magistraților împotriva primarului Fritz constituie un atac politic violent la adresa Justiției”, susține PSD.
Partidul îl „avertizează” pe prefectul USR de Timiș „să nu abuzeze de funcția sa pentru a-l menține ilegal pe Dominic Fritz în funcția de primar al municipiului Timișoara”:
„Jurisprudența CCR și a ÎCCJ prevede clar că în cazul unei decizii definitive și irevocabile de conflict de interese, mandatul de primar încetează de drept, iar prefectul are obligația legală să emită ordinul de eliberare din funcție”.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit joi că primarul Timișoarei, președinte al USR, este în conflict de interes, în dosarul în care a fost acuzat de Agenția Națională de Integritate. Decizia instanței supreme menține hotărârea inițială a Curții de Apel Timișoara din 10 februarie și este definitivă.
În comunicatul de presă prin care anunță decizia de joi, instanța supremă nu face nicio referire la efectele acestei hotărâri.
În decizia Curții de Apel Timișoara, însă menținută azi de ICCJ, magistrații scriu, invocând Codul Administrativ, că un primar în stare de incompatibilitate sau conflict de interese își pierde mandatul: „Mandatul încetează de drept”.
Dominic Fritz a reacționat imediat după decizia ICCJ, spunând că o va ataca la CEDO și că nu-și va pierde mandatul, „așa cum s-a speculat în presă”, ci doar că îi interzice candidatura până în 2030.
Tot joi, DNA l-a pus sub control judiciar pentru luare de mită pe primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, unul dintre apropiații loiali ai lui Ilie Bolojan.
PSD a reacționat la scurt timp și a cerut conducerii PNL să îi retragă sprijinul politic lui Ciprian Ciucu pentru exercitarea funcției de primar general al Capitalei și să îl suspende din toate funcțiile deținute în partid.