PSD insistă cu "taxarea bogaților". Ciolacu: Cine deţine vile impresionante cu piscină nu va suferi prea tare dacă va creşte cu câteva procente impozitul
Liderul PSD, Marcel Ciolacu marșează, declarativ, pe impozitarea progresivă, și susține că „cine deține vile impresionante cu piscină, cine își permite să aibă iaht și schimbă an de an limuzinele de lux nu va suferi prea tare din pricina creșterii cu câteva procente a impozitului”.
Ciolacu a reluat, joi, pe Facebook, propunerea făcută de PSD înaintea începerii negocierilor pentru formarea noului guvern: „taxe mai mari pentru bogați”, în timp ce liberalii se opun, susținând menținerea cotei unice de impozitare.
- „Cine deține vile impresionante cu piscină, cine își permite să aibă iaht și schimbă an de an limuzinele de lux nu va suferi prea tare din pricina creșterii cu câteva procente a impozitului.
- În schimb, în cazul salariaților cu venituri mici din companiile private, creșterea veniturilor – nu doar prin majorarea salariului minim, care este obligatorie – inclusiv printr-un sistem de mărire a deducerilor pentru familiile cu copii ar putea aduce un plus de 3-400 de lei lunar. Iar pentru familiile în care fiecare dintre părinți câștigă în jur de 2500 de lei net, acești bani în plus chiar contează!
- Am putea genera, doar prin acest sistem simplu de deduceri, creșterea veniturilor a 85% dintre salariați cu un impact bugetar marginal ce nu depășește 0,2% din PIB”, susține Marcel Ciolacu.
Potrivit datelor oficiale, în România sunt circa 8.000 de iahturi private, dar foarte puține stau în țară (la Limanu), cele mai multe fiind andocate în porturile din alte țări (Grecia, Spania sau Monte Carlo, cazul lui Țiriac).
Liderul PNL, Florin Cîțu, spunea că nu este de acord cu propunerea PSD de impozitare progresivă, de „taxare a luxului”, cum o numea Sorin Grindeanu. „Nu sunt de acord dacă vrem să penalizăm suplimentar pe cineva pentru că a muncit în viață și a acumulat”, a susținut Cîțu, miercuri seară, la finalul primei zile de negocieri PNL-PSD-UDMR pe programul de guvernare.