Sari direct la conținut

PSD nu poate deocamdata sa il revoce pe Zgonea de la sefia Camerei Deputatilor. Motivul – tocmai excluderea din partid

HotNews.ro
Valeriu Zgonea, Foto: Agerpres
Valeriu Zgonea, Foto: Agerpres

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a transmis o adresa Biroului permanent in calitate de deputat neafiliat prin care sustine ca cererea grupului parlamentar al PSD de revocarea a sa din functie nu indeplineste conditiile de admisibilitate, iar revocarea trebuie facuta doar de liderul grupului parlamentar din care face parte, asa cum prevede regulamentul. De altfel, sedinta Biroului permanent al Camerei Deputatilor de miercuri in care s-a discutat acest caz a fost suspendata. Practic, PSD risca sa nu poata sa il revoce pe Zgonea tocmai pentru ca l-au exclus din partid si singura posibilitate ar fi sa modifice regulamentul Camerei Deputatilor, pentru a nu fi acuzati de abuz in serviciu.

UPDATE PSD a transmis un comunicat prin care anunta ca a initiat procedura de revocare si ca este „lamentabil” faptul ca Zgonea se agata de functie. Pe de alta parte Marian Neacsu, secretarul general al PSD, a precizat ca exista posiblitatea sa amane acest demers pana dupa alegerile locale.

Comunicatul PSD:

„Incercarea lui Valeriu Zgonea de a se agata, prin tertipuri procedurale, de functia de presedinte al Camerei Deputatilor este ridicola si trista. Valeriu Zgonea a fost ales in aceasta functie in calitatea sa de membru al PSD si nu in virturea unor calitati personale speciale. Este regretabil ca un om, pe care PSD l-a sprijinit pentru o demnitate atat de importanta in statul roman, si-a pierdut complet decenta, aruncand cu noroi si facand circ.

PSD a initiat procedura de revocare din functie a lui Valeriu Zgonea. Conform procedurilor legale, in perioada imediat urmatoare PSD va desemna o noua persoana pentru aceasta functie.”

„Observand cu cata obstinatie se tine de scaun domnul Zgonea, cred ca o sa luam o decizie in forul politic al partidului, sunt absolut sigur ca ne vom aseza mai mult pe campania electorala. Luam in calcul o astfel de varianta (de amanare – n.r.), noi nu avem de gand sa excedam un scandal”, a spus Neacsu, la Parlament, citat de Agerpres.

El a adaugat ca subiectul revocarii lui Valeriu Zgonea ar putea fi reluat dupa alegerile locale.

„Eu nu cred ca pana atunci o sa mai discutam lucrul acesta in partid, deoarece chiar nu ne intereseaza in mod deosebit acest lucru. E foarte putin important pentru noi cine va conduce lucrarile Camerei in continuare, in conditiile in care opinam ca cea mai mare parte a parlamentarilor se va ocupa de campania electorala si tot mai putin de ceea ce se intampla aici”, a explicat el.

Neacsu a negat ca s-a mai discutat despre revocarea lui Zgonea de la conducerea Camerei Deputatilor.

„Sunt niste contestatari ai domnului Zgonea care se ocupa sau se preocupau de schimbarea lui din functie aproape de cand a intrat in mandat. Au fost niste voci singulare. Au avut, probabil, unii dintre ei niste reprosuri cu caracter personal. Nu am incurajat niciodata o astfel de abordare fata de presedintele Camerei”, a spus secretarul general al PSD, adaugand ca nici vremea acestora de a fi exclusi „nu este foarte departe”.

***

„Va solicit sa constatati ca cererea grupului parlamentar al PSD din 3 mai nu indeplineste conditiile de admisibilitate prevazute de art. 26 din Regulamentul Camerei Deputatilor si sa dispuneti respingerea acesteia”, se arata in adresa semnata de Valeriu Zgonea, citata de Agerpres.

Acesta sustine ca a fost exclus din PSD, iar cererea de revocare poate fi facuta de liderul grupului parlamentar din care presedintele Camerei face parte.

Redam art. 26 din regulament:

  • „Presedintele Camerei Deputatilor poate fi revocat inainte de expirarea mandatului, cu votul majoritatii deputatilor prezenti, cu asigurarea cvorumului legal. Votul este secret si se exprima prin bile. Propunerea de revocare se face in scris de catre liderul grupului parlamentar caruia ii apartine presedintele.”

Secretarul Camerei, Marcel Ciolacu, a explicat ca motivul a fost legat de faptul ca liderii de grup nu au ajuns la un consens. Ciolacu a precizat ca liderul grupului PSD, Florin Paslaru, a sustinut ca are dreptul de a cere revocarea, deoarece nu a fost facut niciun anunt in plen cu privire la faptul ca Zgonea a devenit deputat neafiliat.

Pe de alta parte, Zgonea sustine ca regulamentul prevede ca doar cel care pleaca de buna voie dintr-un grup parlamentar trebuie sa faca anuntul in plen. De asemenea, Zgonea a precizat ca, potrivit noului statut al PSD, excluderea din partid are efecte imediate, astfel incat nu se poate pune problema ca inca ar mai fi membru PSD.

„Ma voi opune, pana la capat, acestui jihad anti-justitie. Acum suntem in faza a doua – dorinta unora de a pune mana pe a treia functie in stat, prin tertipuri ilegale, incalcand regulamentul. Scopul este sa modifice pe repede inainte legile anti-justitie. Pana cand destinul va hotari, ma voi bate cu cei care, formati in grupuri de interese, vor dori sa modifice legile penale in interesul lor. Comitetul liderilor a fost convocat ad-hoc”, a afirmat Valeriu Zgonea, intr-o conferinta extraordinara de presa, sustinuta la Camera Deputatilor.

„Nu putem, pe ordinea de zi a Parlamentului, sa avem lucruri ilegale, neregulamentare. Eu nu ma agat de functie, vreau ca Parlamentul Romaniei sa respecte legea” a mai spus Zgonea.

Intrebat daca ar putea sa faca o sesizare la parchet pentru abuz in serviciu fostilor colegi daca insista totusi cu revocarea pe actualul regulament, Zgonea a negat si a declarat ca organele se pot autosesiza pentru abuz in serviciu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro