Sari direct la conținut

„PSD vrea să ne scoată din UE”. Cîțu a calculat cât costă amendamentele la buget ale social-democraților

HotNews.ro
„PSD vrea să ne scoată din UE”. Cîțu a calculat cât costă amendamentele la buget ale social-democraților

​Premierul Florin Cîțu susține că impactul bugetar al amendamentelor pe care PSD vrea să le depună la buget este de aproape 600 la sută din PIB, social-democrații dorind ca banii să fie luați de la contribuția României la UE.

„Am primit lista amendamentelor cele care au fost făcute publice de cei de la PSD, impactul bugetar este de aproape 600 sută din PIB. Deci asta înseamnă să mergem cu deficitul la 13% din PIB aproape. M-am uitat la sursa de finanţare şi fără niciun fel de surpriză vedem exact ce vrea să facă PSD cu România, vrea să o scoată din Uniunea Europeană pentru că sursa de finanţare reprezintă contribuţia României la UE. Pentru cei care nu ştiu, la Ministerul Finanţelor acţiuni generale plătim contribuţia la UE. De acolo vrea PSD să ia banii, să ne lase fără contribuţie la Uniunea Europeană ca să ne scoată din Uniunea Europeană. Astea sunt amendamentele PSD”, a declarat, luni, Florin Cîţu.

Deputatul Sorin Grindeanu a afirmat duminică, într-o conferinţă de presă, că PSD va aduce amendamente Legii Bugetului de Stat. Printre acestea se numără alocarea de fonduri pentru înfiinţarea a 200 de centre medicale comunitare şi a 50 de centre de asistenţă medicală de specialitate pe care PSD le-a promis în campania electorală, fonduri pentru reabilitarea şcolilor şi pentru realizarea unei infrastructuri pentru învăţământul online, pentru agricultură, economie, programul Start Up Nation şi un program start up pentru studenţi, pentru programele Rabla dar şi alocarea a 400 de euro la naşterea fiecărui copil.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro