Un adolescent de 17 ani din București, considerat „foarte cuminte” de profesori, a ajuns în atenția autorităților române și americane după ce a trimis amenințări cu atacuri armate către zeci de școli și spitale. Specialiștii atrag atenția că adolescenții tăcuți, retrași, care par „la locul lor” pot acumula resentimente ce pot deveni periculoase. Iată cum îi pot ajuta părinții să navigheze sănătos în această perioadă plină de suișuri și coborâșuri.

Cu uși trântite și replici obraznice, furia adolescentină este ușor de recunoscut. Mai greu de observat este furia tăcută: adolescenții care nu ridică tonul, nu creează probleme și sunt percepuți drept „cuminți” și „liniștiți”. În spatele acestei imagini pot exista tensiuni emoționale intense. Psihologul Ruxandra Sersa explică mecanismele, semnalele și soluțiile pentru părinți și profesori.

Studiu de caz: adolescentul „foarte cuminte” 

„Urmărind declarațiile colegilor și profesorilor, descoperim un copil liniștit, care nu făcea probleme, stătea mai mult singur și nu avea prieteni apropiați. Este imaginea adolescentului liniștit: tăcut, retras, aparent fără conflicte, dar în realitate incapabil să își exprime trăirile și să se facă auzit”, spune psihologul Ruxandra Sersa. 

Tânărul a trimis  e-mailuri amenințătoare către mai multe școli din România, vizând simbolic chiar clasa pregătitoare. Potrivit psihologului, alegerea unei ținte atât de mici poate semnifica un conflict nerezolvat cu propria vulnerabilitate timpurie: „copilul mic care a suferit din cauza singurătății și a respingerii este acum pedepsit, iar adolescentul de 17 ani își asumă rolul agresorului, simțind că astfel recâștigă putere”, punctează psihologul. Cazul arată că imaginea de „adolescent model” nu exclude existența unor probleme emoționale profunde. 

Profil de adolescent „liniștit” – semne de alarmă

Profilul adolescentului liniștit este, în general, cel al tânărului care respectă regulile, nu creează probleme, este singuratic, nu are prieteni apropiați, nu deranjează și nu ridică tonul. Pentru părinți și profesori, pare idealul: nu deranjează, nu iese din rând. „Dar în spatele acestui comportament se poate ascunde adesea o realitate mult mai complexă: o sensibilitate accentuată la respingere, tendința de a-și reprima furia și o mare nevoie de a fi văzut și recunoscut. Agresivitatea nu dispare însă; ea se acumulează și caută, mai devreme sau mai târziu, o supapă. În locul micilor rebeliuni firești ale adolescenței – chiulul, replicile obraznice, anturajele nepotrivite – unii dintre acești tineri ajung să explodeze într-o formă disproporționată: un gest radical, o amenințare șocantă, o identificare cu agresorul. De multe ori, amenințarea nu exprimă dorința reală de a ucide, ci un strigăt disperat: «Uitați-vă la mine, exist, nu mai pot să fiu invizibil!». Într-un paradox dureros, tocmai adolescenții care au făcut tot ce trebuie pentru a nu dezamăgi ajung să creeze panică, doar pentru a fi, în sfârșit, remarcați”, mai spune psihologul Ruxandra Sersa.

Ea ține să menționeze însă că nu toți adolescenții retrași sunt periculoși. Însă retragerea persistentă, combinată cu izolare socială și lipsă de prieteni, poate fi un semnal de alarmă. „Un adolescent aparent cuminte poate fierbe în interior și poate exploda atunci când simte că nu mai are altă cale de a fi auzit”, spune ea. De aceea, eticheta „cuminte” nu trebuie să fie un scut pentru adulți. Profesorii și părinții trebuie să observe dacă adolescentul are relații, exprimă emoții și se simte integrat, nu doar dacă respectă regulile.

Furia tăcută: mecanisme și risc 

„Emoțiile nu dispar dacă le îngropi; se acumulează treptat și se transformă în tensiune greu de gestionat”, explică specialistul. Adolescenții liniștiți își pot sublima furia prin activități sănătoase – sport, artă, voluntariat – însă cei care nu găsesc un spațiu de acceptare învață să o reprime. Tăcerea și timiditatea devin strategii de protecție pentru a evita respingerea și critica. În timp, această strategie transformă durerea în amărăciune, resentimente și, în cazuri extreme, în ură. Lumea lor interioară devine alb-negru: bine versus rău, tabere opuse, fără nuanțe. Sensibilitatea crescută la nedreptate și echitate îi face vulnerabili la mesaje radicale, iar platformele online le oferă exact conținutul care le validează furia. 

„Adolescenții retrași sunt adesea spectatori ai grupului. Ei observă, înțeleg regulile nescrise și caută puncte de ancorare care să le ofere siguranță. Dacă nu le găsesc în contexte sănătoase, le pot găsi în cele periculoase”, avertizează Sersa. Această furie tăcută nu e vizibilă, dar se manifestă subtil: prin retragere, neliniște, gesturi nervoase, dificultăți de concentrare, consum obsesiv de conținut radical online.

Tăcute dar vizibile: semnalele de alarmă ale adolescentului „la locul lui” 

Nu orice tăcere ascunde pericol, însă există un set de indicii care, privite împreună și persistente în timp, conturează un risc crescut. Mai jos sunt semnale concrete, desprinse din analiza psihologului Ruxandra Sersa, care merită observate sistematic (în familie și la școală):

• 1. Relații. E singuratic aproape tot timpul – nu are măcar un prieten apropiat, evită constant activitățile de grup; stă„ pe margine” în activitățile de la clasă – e „invizibil”, nu cere ajutor, nu inițiază dialog; refuză consecvent invitațiile sociale, inclusiv la activități care înainte îi plăceau.
• 2. Comportament. Se retrage progresiv din tot ce îi plăcea sau nu are nicio activitate preferată; renunță „fără motiv” la activități importante pentru el; este hipervigilent sau manifestă o stare de nervozitate corporală (ticuri, mișcări repetitive, strâns pumnii); are schimbări bruște ale programului de somn și alimentației; pare să fie mereu obosit.
• 3. Emoții. Are dificultăți în a numi ce simte; dă răspunsuri monosilabice când e întrebat „cum ești?”; are tendința de a minimaliza sau a nega constant propria supărare („nu e nimic”, „nu contează”); are explozii emoționale rare, dar disproporționate față de context (online sau în privat).
• 4. Gândire. Se remarcă la el un discurs alb-negru despre lume („ori ești bun, ori ești rău”), fără nuanțe; manifestă fixație pe teme de nedreptate/pedeapsă; are fantezii de „restabilire a ordinii”; se autodevalorizează („nu valorez nimic”, „n-are rost”).
• 5. Performanță la școală. Manifestă o scădere bruscă a atenției și a calității temelor; are absențe „tăcute” – nu chiulește „clasic” cu grupul sau cu un prieten, zgomotos și povestit pe WhatsApp, ci lipsește sporadic sau frecvent fără să anunțe și fără să atragă atenția; evită  materiile/activitățile care implică expunere publică (prezentări, proiecte); nu cere clarificări chiar când nu înțelege.
• 6. Comportament on-line. Consumă conținut radical/punitiv, pagini care glorifică forța sau umilirea; frecventează grupuri online cu reguli dure/ierarhii rigide, unde caută statut și „sens”; trimite mesaje private cu tentă ostilă, fantasmatică sau de „avertisment”.
• 7. Context personal și familial. Are un istoric de respingere, batjocură sau comparații umilitoare (acasă/școală); nu are lângă el o persoană cu care să poată vorbi autentic, regulat; nu există pentru el niciun spațiu sigur pentru descărcarea controlată a furiei (sport, artă, consiliere).

IMPORTANT: unul-două semnale, ocazionale, sunt firești la adolescență. Riscul crește când indiciile sunt multiple, persistă câteva săptămâni/luni și se amplifică. Atunci e momentul pentru o discuție calmă, observare coordonată părinte-diriginte-consilier și, la nevoie, evaluare psihologică.

Cum pot părinții și profesorii să creeze spații sigure 

„Acești copii pot fi ajutați dacă începem să îi vedem cu adevărat. Nu doar să ne bucurăm că «nu fac probleme». Uneori, tocmai această liniște aparentă ascunde o suferință profundă. Atunci când, într-un loc unde ar trebui să fie viață și mișcare, domnește prea multă tăcere și izolare, acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru părinți și cadre didactice. În asemenea situații, copilul are nevoie să fie integrat în programe speciale de adaptare și incluziune, pentru a învăța să relaționeze, să își exprime emoțiile și să își găsească un loc în comunitate”, spune Sersa. 

În familie, părinții pot introduce rutine de discuții fără judecată, pot oferi opțiuni de exprimare – sport, artă, activități colective. Spațiile sigure presupun ascultare activă, lipsa rușinării și disponibilitatea de a valida emoțiile adolescentului.

La școală, profesorii pot implica adolescenții retrași în proiecte de grup, pot colabora cu consilierul școlar. Platformele online, unde tinerii găsesc validare pentru emoțiile lor, pot fi contrabalansate cu relații reale și intervenții timpurii. În plus, programe speciale de adaptare și incluziune îi pot învăța să relaționeze, să își exprime emoțiile și să își găsească locul în comunitate. Astfel, furia devine o emoție recunoscută și canalizată constructiv, nu o bombă cu ceas.