Sari direct la conținut

Psimythos. Insula de vis care i-a înnebunit pe greci nu există, subliniază guvernul elen

HotNews.ro
Psimythos. Insula de vis care i-a înnebunit pe greci nu există, subliniază guvernul elen
Plaja Katergo din Folegandros, una dintre Insulele Ciclade ale Greciei, FOTO: Ellen Rooney / robertharding / Profimedia Images

Poveștile despre locurile pe care nu trebuie sub nicio formă să le ratezi pe „Insula Psimythos” și unicul medic care a plecat furios de acolo s-au viralizat pe rețelele de socializare din Grecia și au forțat inclusiv guvernul să iasă să spună că insula în cauză este una care nu există în mod real, relatează ziarul elen To Vima.

Chiar dacă populara destinație Mykonos a continuat să înregistreze un declin al numărului de turiști, To Vima relatează că vara aceasta pe multe insule elene nu mai aveai unde să arunci un ac, gradul de ocupare ajungând la 100% în unele destinații.

„Una dintre ele pare să fi fost Psimythos, o insulă de la graniță care se remarcă prin festivalurile sale care au atins apogeul, ca de obicei, pe 15 august. Dacă nu ați vizitat-o, utilizatorii de pe ‘X’ vă îndeamnă să o faceți. Dacă vă întrebați de ce nu ați auzit niciodată de această insulă de la graniță, există un motiv destul de serios: pur și simplu pentru că nu există!”, relatează To Vima, unul dintre cele mai mari ziare din Grecia.

Psimythos este în întregime un rod al imaginației utilizatorilor rețelei de socializare X.

Inclusiv Guvernul Greciei a răspuns prin vocea ministrului Sănătății, Adonis Georgiadis, la comentariile despre neajunsurile sistemului public de sănătate de pe insulă, chiar dacă acestea provin dintr-o poveste inventată.

Cum a ajuns „Insula Psimythos” virală în Grecia

Povestea „Insulei Psimythos” a fost inventată de jurnalistul Kostas Maniatis, cunoscut pe X drept @beatBukowski. O singură postare a sa a fost suficientă pentru ca Psimythos să urce rapid în clasamentul subiectelor „trending” în Grecia.

„Să găsești un nume fals pentru o insulă, un pic trendy, cum ar fi Psimythos, și să spui că anul acesta distracția a fost acolo. Nu ai fost în Psimythos? Eh, prietene, a fost nebunie anul acesta” a scris el.

Și a fost suficient pentru a da drumul unui val de căutări.

Între timp, cineva a creat inclusiv un site pentru insula fictivă, cu o istorie colorată a sa, locurile care „trebuie neapărat vizitate”, variante de cazare și cum să ajungi în locul respectiv.

Apoi, pe X, utilizatorii și-au dat drumul imaginației și au creat o insulă magică, unde „ai pierdut distracția!” dacă nu o vizitezi.

To Vima scrie că în această campanie de trolling nesfârșită de pe X despre Psimythos, frumusețile sale și locurile de distracție nu puteau lipsi și criticile despre problemele – imaginare – care există pe insula plasată în apropierea graniței cu Turcia.

Mai exact, internauții au criticat lipsa unui medic în Psimythos, deoarece „singurul care era acolo a plecat trântind ușa!”.

Criticile au fost îndreptate către sistemul de sănătate publică al Greciei și problemele sale, forțându-l pe ministrul sănătății, Adonis Georgiadis, să răspundă știrii false.

Poveștile despre insula fictivă „au întrecut măsura”

Georgiadis a dezmințit povestea despre Psimythos după ce un caz real a indignat opinia publică din Grecia: o turistă a murit duminica trecută la doar câțiva metri de Clinica Rurală de Sănătate din Anavra, o localitate din Tesalia.

Femeii i s-a făcut rău brusc și s-a prăbușit la pământ, iar asistentele medicale care făceau parte din grupul de turiști nu au reușit să o resusciteze. Oficialii locali au acuzat guvernul că clinica a fost închisă duminica, deși un doctor trebuia să fie de gardă acolo

Ministrul a amintit însă că „niciun medic nu a fost de gardă vreodată în zilele de duminică la clinicile rurale, de la înființarea Sistemului Național de Sănătate (ESY) în 1983”.

Comentând ulterior povestea fictivă despre medicul care a plecat de pe Insula Psimythos din cauza nemulțumirii față de condițiile oferite, Georgiadis a scris pe X că „s-a întrecut măsura” și a cerut oprirea atacurilor asupra sistemului sanitar.

Mesaj ferm al guvernului elen pentru internauți

Psimythos „nu există deloc, este o insulă imaginară. Un cont pe Twitter a născut această insulă falsă și acum insula imaginară a rămas și fără medic… Și să nu spună că au făcut-o în glumă, pentru că până mâine, dacă nu făceam această postare, jumătate din Grecia ar fi crezut că… Psimythos a rămas fără medic și că ESY se prăbușește… undeva stop!!” a scris oficialul pe rețeaua de socializare deținută de miliardarul sud-african Elon Musk.

„ESY are probleme, întotdeauna a avut și întotdeauna va avea, dar acum suntem mai bine pe toate nivelurile decât în anii anteriori. Cei care călătoresc în străinătate știu că imaginea idealizată a sistemelor de sănătate din alte țări nu are nicio legătură cu realitatea”, a subliniat ministrul elen.

Partidul de opoziție Syriza nu a ratat ocazia de a-i răspunde.

„Adonis Georgiadis rareori se întâlnește cu adevărul și atunci când o face, trebuie să recunoaștem asta. Într-adevăr, Psimythos nu există. Dacă ar fi existat, cu siguranță ministrul s-ar fi îngrijit să aibă un medic rural. Care, poate, în weekenduri ar fi mers în vacanță în fermecătoarea… Psimythos”.

INTERVIURILE HotNews.ro