Puigdemont vrea ca ONU sa recunoasca faptul ca Madridul i-a incalcat drepturile
Carles Puigdemont a sesizat un organism ONU, caruia ii cere sa recunosca faptul ca Guvernul spaniol i-a „incalcat drepturile”, a anuntat vineri, la Bruxelles, avocatul sau Ben Emmerson, relateaza news.ro, care citeaza AFP. Intr-o conferinta de presa, acest fost raportor ONU, a declarat ca aceasta noua procedura vizeaza sa oblige Madridul sa „negocieze” cu separatistii catalani, dintre care unii se afla la inchisoare in Spania, dupa ce au proclamat independenta regiunii Catalonia pe 27 octombrie, in urma unui referendum de autodeterminare, pe 1 octombrie, ilegal.
Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, cu sediul la Geneva, a fost sesizat joi, a precizat Emmerson.
Avocatul a amenintat ca va sesiza in fiecare luna o noua jurisdictie internationala, daca Madridul refuza sa ia in calcul „negocieri veritabile”.
„Cum justifica Guvernul spaniol in ochii lumii ceea ce este pe cale sa faca? Asteptam raspunsul”, a declarat el.
Tot Ben Emmerson a sesizat, pe 1 februarie, in numele a trei fosti lideri separatisti catalani incarcerati, Grupul de lucru al ONU cu privire la detentii arbitrare, de asemenea cu sediul la Geneva.
Inaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului, din care face parte Comitetul pentru Drepturile Omului, a confirmat vineri pentru AFP, la Geneva, ca a primit „o comunicare in numele domnului Puigdemont impotriva Spaniei”.
Organismul urmeaza sa verifice validitatea plangerii, o etapa prealabila a „inregistrarii” ei, care consta in transmiterea acesteia catre Spania, in vederea unui raspuns argumentat, a precizat o purtatoare de cuvant a organismului, Julia Gronnevet.