Putin a revocat protocolul privind protecția victimelor de război, din cadrul Convenției de la Geneva
Președintele rus Vladimir Putin a revocat un protocol adițional la Convenția de la Geneva privind protecția victimelor conflictelor armate internaționale, potrivit unui website al parlamentului, pe care a fost postată scrisoarea lui, scrie Reuters.
Protocolul adițional I la Convenția de la Geneva din 1949 a fost ratificat de Consiliul Suprem al Uniunii Sovietice în 1989.
Scrisoarea lui Putin, cu data 16 octombrie este adresată Camerei Inferioare a Parlamentului. În aceasta, el susține că „o comisie internațională, formată pentru a investiga crimele de război împotriva civililor, nu a reușit să își îndeplinească funcția, din 1991”.
„În mediul internațional din prezent, riscurile legate de abuzul de putere al statelor, care acționează cu rea intenție, sunt tot mai semnificative”, scrie în documentul citat.
De asemenea, menționează că Rusia nu are reprezentant în comisie, deși a plătit, în mod regulat, taxe pentru aceasta. Nu au fost oferite alte detalii legate de motivația din spatele deciziei.
Rusia a fost acuzată de critici de cauzarea mai multor morți civile, de la începutul implicării sale în conflictul sirian. Mai mult, a fost învinovățită pentru uciderea civililor în timpul războiului din Georgia, în 2008. Moscova a negat toate acuzațiile.
Rusia este încă unul dintre semnatarii Convenției de la Geneva, alcătuită din patru tratate și trei protocoale adiționale.