Sari direct la conținut

Putin a văzut „noi modele de echipamente militare” în cartierul general al „operațiunii militare speciale”. Șoigu și Gherasimov i-au dat raportul

HotNews.ro
Președintele rus Vladimir Putin, însoțit de ministrul apărării, Serghei Șoigu, și de șeful Statului Major General al Forțelor Armate Ruse, Valeri Gherasimov, în Rostov-pe-Don, Foto: Gavriil Grigorov / Sputnik / Profimedia
Președintele rus Vladimir Putin, însoțit de ministrul apărării, Serghei Șoigu, și de șeful Statului Major General al Forțelor Armate Ruse, Valeri Gherasimov, în Rostov-pe-Don, Foto: Gavriil Grigorov / Sputnik / Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin a discutat joi seară despre războiul din Ucraina cu liderii militari de rang înalt, inclusiv cu ministrul Apărării, Serghei Șoigu, și cu șeful Statului Major General, Valeri Gherasimov, transmite Reuters.

Potrivit presei de stat, după vizita în Kazahstan, liderul rus a zburat la Rostov-pe-Don.

Imagini difuzate de Kremlin l-au arătat pe Putin la întâlnirea cu Șoigu, Gerasimov și cu generalul Serghei Rudskoi, șeful Direcției operaționale principale a Statului Major General, la sediul central al grupării militare din sudul țării, la Rostov.

„Comandantului suprem i-au fost prezentate noi modele de echipamente militare”, a precizat Kremlinul. „Șeful statului a ascultat rapoarte privind progresul operațiunii militare speciale”.

Luna trecută, Putin a vizitat cartierul general militar din Rostov, unde șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a început o revoltă eșuată în iunie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro