Sari direct la conținut

Putin anuntă că Rusia își suspendă participarea la tratatul nuclear cu SUA

HotNews.ro
Racheta balistica intercontinentala la o parada din Piata Rosie, Moscova, Foto: Yuri Kadobnov / AFP / Profimedia Images
Racheta balistica intercontinentala la o parada din Piata Rosie, Moscova, Foto: Yuri Kadobnov / AFP / Profimedia Images

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat marți că Rusia își suspendă participarea în tratatul „New START”, ultimul acord care era în vigoare între Moscova și Washington și care limitează arsenalele nucleare ale celor două țări, relatează Reuters.

„În această privință sunt forțat să anunț astăzi că Rusia își suspendă participarea în tratatul privind armele strategice ofensive”, a declarat el în timpul amplului său discurs ținut marți în fața parlamentului Rusiei.

Tratatul „New START” a fost semnat la Praga în 2010, a intrat în vigoare în anul următor și a fost extins în 2021 pentru încă 5 ani imediat după ce noul președinte american Joe Biden și-a preluat mandatul.

„New START” impune o limită maximă asupra numărului de focoase nucleare strategice pe care Rusia și Statele Unite le pot desfășura, precum și în ceea ce privește desfășurarea de submarine și bombardiere cu capacități de lansare a unor focoase nucleare.

În luna august a anului trecut Rusia a anunţat suspendarea inspecţiilor americane prevăzute la siturile sale militare în cadrul tratatului „New START”.

Rusia are cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, cu aproape 6.000 de focoase. Statele Unite și Rusia dețin împreună 90% din focoasele nucleare din lume.

Noi acuzații halucinante ale lui Vladimir Putin

„NATO are mai multe state nucleare – Franţa, Marea Britanie. Nu avem voie să nu ţinem cont de asta. Acordul din 2010 privind armele strategice este uitat, SUA s-au retras din el, relaţiile noastre s-au degradat”, a mai declarat luni Vladimir Putin.

El a continuat apoi discursul acuzator la adresa SUA, sugerând că Washingtonul vrea să strice ordinea mondială.

„SUA s-a apucat de refacerea lumii, după destrămarea URSS, şi au început să refacă arhitectura relaţiilor internaţionale de după cel de al Doilea Război Mondial. SUA urmăresc să-şi consolideze dominaţia globală după destrămarea URSS, punând la cale un şir de războaie. Este inadmisibil că SUA recroiesc lumea aşa cum vor, aşa cum reiese din propriile interese”, a spus Putin.

El susţine că în SUA expiră valabilitatea unor focoase nucleare şi acuză Washingtonul că vrea să facă teste cu armament real.

„Dacă SUA o vor face, o vom face şi noi. Nu o vom face primii, dar vom replica imediat”, a spus Putin în încheierea discursului său, care a durat circa o oră şi 45 de minute.

Pe același subiect:

Urmărește ultimele evoluții din a 363-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro