Sari direct la conținut

Putin este în continuare hotărât să îşi atingă obiectivul în Ucraina, afirmă o sursă de la Palatul Elysee

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: en.kremlin.ru
Vladimir Putin, Foto: en.kremlin.ru

Preşedintele rus Vladimir Putin este încă hotărât să îşi atingă obiectivul în Ucraina, a afirmat pentru CNN o sursă de la Palatul Elysee, sâmbătă, după ce preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz şi liderul Rusiei au discutat la telefon.

Sursa citată a precizat că de când cei trei lideri au discutat anterior, joi, Putin pare să fie în continuare „hotărât să îşi atingă obiectivele în Ucraina”, însă faptul că el continuă să discute cu conducătorii celor dou ţări sugerează că „totuşi nu este exclusă posibilitatea unei soluţii diplomatice”, scrie News.ro citând CNN.

Sâmbătă, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut lui Macron să îl preseze pe Putin ca să accepte un armistiţiu şi să abordeze problema legată de primarul din Melitopol. Sursa de la Elysee afirmă că Macron şi Schulz au făcut acest lucru.

„Am pledat pentru o încetare imediată a focului şi pentru începerea negocierilor pe trei puncte: problemele legate de securitate, cele legate de suveranitatea Ucrainei şi cele ridicate recent de Ucraina şi Rusia”.

G7 şi Uniunea Europeană plănuiesc noi sancţiuni, a adăugat sursa, menţionând că nu este exclusă nicio opţiune.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro