Skip to content
Președintele Vladimir Putin la parada militară din 9 mai 2026, în Moscova. Foto: MosAlexander Shcherbak / Zuma Press / Profimedia

Putin invocă „scenariul ucrainean” după apropierea Armeniei de UE. Moscova își recheamă ambasadorul de la Erevan

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Rusia a anunţat sâmbătă că îşi cheamă ambasadorul în Armenia la consultări pe tema legăturilor Erevanului cu Uniunea Europeană (UE), la o zi după ce preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat din nou țara din Caucaz împotriva unei apropieri de Bruxelles, relatează AFP, conform News.ro.

„Ambasadorul Rusiei în Republica Armenia, (Serghei) Kopîrkin, a fost chemat la Moscova la consultări despre măsurile luate în vederea unei apropieri de Uniunea Europeană (UE), care subminează cooperarea în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice (UEE)”, anunţă într-un comunicat Ministerul rus de Externe.

Diplomatul a fost chemat după ce preşedintele rus Vladimir Putin şi-a înăsprit tonul împotriva Armeniei la un summit UEE cu aliaţii săi.

Vladimir Putin a declarat vineri, în Kazahstan, că „scenariul ucrainean” a început cu o tentativă a Kievului de a adera la UE.

El creşte astfel presiunile împotriva Erevanului şi cere Armeniei să organizeze un referendum cu privire la această problemă „cât mai rapid”.

El a apreciat că Armenia trebuie să aleagă între UE şi Uniunea Economică Eurasiatică condusă de către Moscova, pentru că „este imposibil să le împaci pe amândouă”.

Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au deteriorat în ultimii ani

Rechemarea ambasadorului rus este cel mai recent episod din relația tot mai tensionată dintre cei doi aliați tradiționali.

La începutul lunii mai, Rusia a protestat după vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Erevan și a acuzat Armenia că i-a oferit liderului ucrainean o „platformă pentru remarci antirusești”. Moscova a convocat atunci mbasadorul Armeniei în Rusia pentru a-şi exprima protestul faţă de ceea ce a calificat drept „ameninţări teroriste la adresa Rusiei”, formulate de Zelenski la Erevan.

Moscova și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea față de apropierea Armeniei de Uniunea Europeană. Aceste temeri s-au accentuat după ce Erevanul a găzduit, pe 4 mai, reuniunea Comunității Politice Europene, la care au participat peste 40 de lideri europeni, inclusiv Zelenski.

Ulterior a avut loc și un summit UE-Armenia, în urma căruia Bruxellesul a luat act de aspirațiile europene ale Armeniei.

Ministrul armean de Externe, Ararat Mirzoian, a declarat recent că țara sa rămâne membră a Uniunii Economice Eurasiatice, însă „aspirațiile europene nu au dispărut”.

„Cel mai important pentru noi este ca Armenia să nu adopte o poziţie antirusească”, a spus Peskov atunci, adăugând că Rusia aşteaptă o explicaţie din partea Erevanului în această privinţă.