Putin spune că nu avea altă cale decât să invadeze Ucraina: A fost imposibil să reacționăm altfel

Președintele Vladimir Putin a declarat joi că nu a avut altă opțiune decât să ordone ceea ce el a numit o operațiune specială împotriva Ucrainei, spunând că toate încercările anterioare ale Moscovei de a schimba situația de securitate au eșuat, relatează Reuters și AFP.
„Riscurile de securitate create au fost de așa natură încât a fost imposibil să reacționăm altfel”, a continuat Putin.
„Ar fi putut să ne pună într-un asemenea risc încât nu am fi știut cum ar fi supraviețuit țara”, a continuat președintele rus, a cărui țară a cerut săptămâni întregi garanții că Ucraina nu va adera niciodată la NATO.
Președintele american Joe Biden a declarat că Rusia singură este responsabilă pentru moartea și distrugerea pe care le va aduce atacul său asupra Ucrainei.
Într-o întâlnire televizată cu lideri din domeniul afacerilor, Putin i-a spus lui Alexander Shokhin, șeful Sindicatului Industriașilor și Antreprenorilor din Rusia, că Moscova a fost forțată să ia măsuri și știa că vor urma sancțiuni.
„Toți înțelegem lumea în care trăim și eram pregătiți într-un fel sau altul pentru ceea ce se întâmplă acum din punct de vedere al politicii de sancțiuni”, a spus Putin. „Rusia rămâne o parte a economiei globale”.
Shokhin a avertizat că noile sancțiuni vor fi mai dure decât cele anterioare și ar putea perturba logistica și lanțurile de aprovizionare.
El a cerut, de asemenea, națiunilor occidentale să nu aplice sancțiuni asupra proiectelor climatice.
„Vreau să vă mulțumesc pentru ceea ce s-a făcut până acum în condiții destul de dificile”, i-a spus Putin pentru Shokhin.
Citește LIVETEXT: