Qatarul amenință cu un răspuns „proporțional” după atacul iranian asupra bazei americane Al Udeid

Qatarul a condamnat luni atacul cu rachete lansat de Iran asupra bazei aeriene americane Al Udeid din Doha, precizând că își rezervă dreptul de a răspunde „direct și proporțional cu natura și amploarea acestei agresiuni flagrante”, în conformitate cu dreptul internațional, transmite The Guardian.
„Qatarul își rezervă dreptul de a răspunde direct, într-un mod echivalent cu natura și amploarea acestei agresiuni flagrante, în conformitate cu dreptul internațional”, a declarat Majed Al Ansari, purtătorul de cuvânt al Ministerului qatarez de Externe.
Potrivit acestuia, apărarea aeriană a țării a interceptat cu succes rachetele iraniene, iar atacul nu s-a soldat cu victime.
Qatarul afirmă că a avertizat anterior cu privire la riscurile generate de o escaladare israeliană în regiune și cere „încetarea imediată a tuturor acțiunilor militare, precum și revenirea serioasă la masa negocierilor și la dialog”.
La rândul său, Ministerul Apărării a adăugat: „Datorită lui Dumnezeu, vigilenței forțelor armate și măsurilor de precauție luate, incidentul nu a provocat victime sau răniți”.
Spațiul aerian și teritoriul țării sunt „în siguranță”, a mai transmis ministerul.
Oficialii iranieni au informat Qatarul în prealabil despre atac înainte de a lansa rachetele către bază militară americană din această țară, potrivit unei surse familiarizate cu problema, scrie CNN.
Coordonarea a avut scopul de a reduce potențialele victime și de a păstra o cale de ieșire din criză, a spus sursa.
Mai multe explozii au fost auzite luni în Doha, în capitala Qatarului, a declarat un martor al agenției Reuters, în urma amenințărilor Teheranului de a riposta la atacurile SUA asupra facilităților nucleare iraniene. Iranul a început o operațiune împotriva unei baze americane din Qatar, a informat televiziunea de stat iraniană, scriu CNN și BBC News.
Potrivit autorităților de la Teheran, numărul rachetelor trase către baza din Qatar este egal cu cel al bombelor folosite de SUA în atacurile asupra facilităților nucleare. Operațiunea militară a fost denumită „Vestirea victoriei”, au anunțat agențiile de presă iraniene.
Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice a transmis într-un comunicat că a fost un „atac cu rachete puternic și distructiv” asupra bazei Al Udeid, cea mai mare bază americană din Orientul Mijlociu, unde sunt staționați peste 10.000 de militari americani.
Baza a fost vizitată luna trecută de președintele Donald Trump, care a fost primul comandant suprem american ce a făcut o vizită acolo din 2003 încoace.
Iranul a vizat și baza aeriană Ain al-Asad din Irak, unde sistemele antiaeriene au fost de asemenea activate, potrivit surselor militare citate de Reuters.