Skip to content

„Nu există dubiu”. Cine a confirmat că drona de la Buzău este de proveniență rusească. Anunțul ministrului Apărării

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Nu există dubiu cu privire la provenienţa dronei doborâte vineri pe teitoriul României, aparatul fiind fiind de provenienţă rusească, a afirmat ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță.

„Văd un lucru bun ceea ce a decis doamna ministru (Oana) Ţoiu şi Ministerul Afacerilor Externe. Am purtat discuţii în acest weekend, vinerea trecută. Trebuie ca România să manifeste sub formă de protest diplomatic, pentru că ceea ce s-a întâmplat nu respectă nicio cutumă, nu respectă nicio regulă de drept internaţional. România nu este o ţară aflată în război. România a avut intrată în spaţiu aerian românesc o dronă despre care procurorul de caz a confirmat că este o dronă de provenienţă rusească”, a spus luni seară Miruţă, la B1 Tv.

Oficialul guvernamental a adăugat că, „atâta timp cât pleacă pe poarta fabricii o dronă într-o anumită ţară, ţara respectivă are o obligaţia de a se asigura că această dronă nu intră pe teritoriul altei ţări fără autorizaţie”.

„În cazul de săptămâna trecută, vineri, sâmbătă, duminică, reacţia a fost una fermă şi letală”, a mai spus Radu Miruță, citat de News.ro.

„Nu există dubiu cu privire la provenienţa dronei de vineri”

Ministrul consideră că „reacţia faţă de Rusia trebuie să fie forte fermă”.

„Nu există dubiu cu privire la provenienţa dronei de vineri. Cu privire la provenienţa dronelor de sâmbătă şi de duminică se fac analize, aşteptăm probabil în cursul zilei de mâine să primim un rezultat ştiinţific, pentru că s-au recuperat fragmente foarte mici”, a mai afirmat Miruţă.

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a fost convocat, luni, la MAE, ca reacţie fermă la violările repetate ale spaţiului aerian al României, din perioada 24-26 iulie. Diplomatului i s-au prezentat fragmente ale dronei distruse pe teritoriul României, în judeţul Buzău, şi i s-a înmânat nota verbală prin care un membru al ambasadei ruse a fost declarat inacceptabil, având obligaţia de a părăsi teritoriul României în decurs de 5 zile.

De asemenea, MAE l-a chemat la Bucureşti pentru consultări pe ambasadorul român la Moscova.

Nu a fost prezentată nicio dovadă care să ateste apartenența dronelor la Rusia. La niciuna dintre întrebările privind parametrii tehnici de zbor nu a fost oferit vreun răspuns”, a precizat ulterior în cursul zilei de luni Ambasada Rusiei la București, după întâlnirea dintre Lipaev si reprezentanții diplomației române.

Piloții Armatei Române au doborât trei drone care au intrat în spațiul aerian al României, în zilele de 24, 25 și 26 iulie 2026. Toate cele trei drone au fost doborâte cu rachete trase de pe avioane de vânătoare F-16.

Prima a fost doborâtă în zona Padina, județul Buzău, a doua lângă Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, iar cea de-a treia aproape de Sulina, deasupra Mării Negre.