Rafila: Numărul infecțiilor cu coronavirus va crește, este posibil să ajungem din nou la 10.000 de cazuri pe zi
- Redactia Hotnews
Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, spune că numărul infectărilor zilnice cu COVID-19 va crește în următoarea perioadă, fiind posibil ca numărul cazurilor să ajungă din nou la 10.000 pe zi.
Dar, a spus Rafila la Digi 24, dacă populația din categoriile vulnerabile e vaccinată, iar îmbolnăvirile vor avea loc în rândul celor cu risc mai mic de a face forme grave, presiunea pe spitale va fi mai mică.
„E de vreo două săptămâni această creștere. Acum e mai evidentă pentru că în secțiile ATI se simte din nou aglomerația. Spitalele de primă linie au cea mai mare parte din paturi ocupate”, a afirmat deputatul PSD.
„Importantă e viteza de creștere, unde cresc cazurile și care sunt grupele de vârstă cele mai afectate. Mi-e greu să spun acum cât vor crește. Lucrurile s-au schimbat față de anul trecut. Se poate să ajungem din nou la 10.000 de cazuri pe zi, dacă însă vor fi mai puțin din categoriile vulnerabile, – pentru că deja acolo s-a vaccinat, se vaccinează în continuare – atunci, dacă persoane mai tinere, mai puțin afectate de boală, se vor infecta, serviciile spitalicești nu vor fi solicitate în aceeași măsură”, a mai spus Rafila.