Sari direct la conținut

Ramzan Kadîrov afirmă într-un nou mesaj lingușitor că Putin i-a acordat Ordinul „Alexandr Nevski”

HotNews.ro
Ramzan Kadirov este un aliat apropiat al presedintelui Vladimir Putin, Foto: Willvest News / Profimedia Images
Ramzan Kadirov este un aliat apropiat al presedintelui Vladimir Putin, Foto: Willvest News / Profimedia Images

Liderul cecen Ramzan Kadîrov spune că Vladimir Putin i-a acordat Ordinul „Alexandr Nevski”, unul dintre cele mai prestigioase onoruri din istoria Rusiei.

„Prieteni, la propunerea vicepreședintelui Guvernului Federației Ruse, Marat Kusnullin, prin decretul președintelui Federației Ruse, am fost distins cu Ordinul Alexandru Nevski pentru marea mea contribuție la dezvoltarea socio-economică a Republicii Cecenă și soluționarea eficientă a sarcinilor de mare importanță națională”, afirmă liderul cecen pe canalul său de Telegram.

„Este cea mai mare onoare pentru mine să primesc un premiu de la Președintele Rusiei. Îi mulțumesc lui Vladimir Vladimirovici Putin pentru încrederea și atenția constantă acordată dezvoltării regiunii noastre! Personal, percep premiul ca pe o plată în avans, mă angajez să slujesc în continuare dezinteresat în beneficiul Republicii Cecene și al marii noastre Patrie – Rusia”, a mai scris el.

Creat de împărăteasa Ecaterina I și acordat pentru prima dată în 1725, Ordinul Sfântului Alexandr Nevski a fost considerat una dintre cele mai prestigioase ordine cavalerești din Rusia.

Cercetătorii ruși au stabilit că între 1725 și 1917 doar 3.674 de persoane au fost distinse cu acest ordin.

Ramzan Kadîrov afirmă și că Putin l-a avansat în grad

Ordinul Alexandr Nevski fost abolit după Revoluția Bolșevică din 1917 dar recreat în 1942 de către sovietici ca o distincție pur militară, sub forma unei medalii. În 2010 el a fost redenumit în varianta actuală mai seculară, „Ordinul Alexandr Nevski”, renunțându-se la conotația religioasă.

La sfârșitul lunii martie Ramzan Kadîrov a anunțat că a fost avansat în grad de Vladimir Putin și că este acum un general-locotenent al armatei ruse.

Kremlinul sau ministerul rus al Apărării nu a confirmat informația, situație ce a dus la o dispută verbală între purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, și Kadîrov.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro