Sari direct la conținut

Randamentul obligatiunilor germane pe un an a devenit negativ, pentru prima data in istorie

HotNews.ro

Randamentul obligatiunilor germane cu scadenta la un an a devenit negativ pentru prima data in istorie, in conditiile in care investitorii cauta sa investeasca in bondurile pe termen scurt emise de statele „sigure” din Europa pe fondul temerilor ca zona euro s-ar putea destrama, potrivit Financial Times. Pietele de capital au crescut in aceasta saptamana, insa pietele obligatiunilor – percepute de multe ori ca un indicator mai bun al perspectivelor economice si financiare – au continuat sa se afle sub presiune.

Inaintea interventiei concertate a bancilor centrale de miercuri, randamentul obligatiunilor germane cu scadenta la un an a scazut cu 13 puncte de baza, pana la valoarea negativa de 0,05%.

In acelasi timp, costul de imprumut al Italiei si Spaniei a crescut, insa a scazut dupa ce cele mai importante banci centrale au anuntat ca vor oferi lichiditate suplimentara pe piata. Astfel, randamentul obligatiunilor pe zece ani ale Italiei au coborat de la 7,3% la sub 7,1%.

„Investitorii se retrag si platesc pentru siguranta”, a declarat Alberto Gallo, analist la Royal Bank of Scotland.

Analistul financiar Florin Cîţu a explicat pentru HotNews.ro ca este posibil ca, pe termen scurt, randamentul obligatiunilor sa devina negativ in conditiile unei cereri foarte mari, precizand ca este o chestiune matematica.

„Nu are niciun sens investitional, se datoreaza cererii foarte mari – pretul se duce foarte sus, iar cuponul ramane constant. E o fuga a investitorilor catre un activ sigur, in lipsa altor active sigure”, a mai spus Florin Cîţu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro