Raport: Emisiile globale de dioxid de carbon vor atinge un nivel record în acest an
Un nou raport estimează că emisiile globale anuale de dioxid carbon vor atinge un nivel record în acest an, scrie CNN.
Emisiile de dioxid de carbon generate de activitatea umană produc schimbări climatice, iar reducerea acestora este un obiectiv central al Acordului de la Paris, care urmărește să mențină creșterea temperaturii globale cu mult sub 2 grade Celsius și, dacă este posibil, să ajungă la 1,5 grade Celsius.
După decenii de creștere, între 2014 și 2016 emisiile globale de CO2 au atins punctul culminant. Însă emisiile de gaze provenite din arderea combustibililor fosili au crescut cu 1,7% în 2017 și urmează să crească în acest an cu 2,7%, la 37,1 miliarde de tone de dioxid de carbon (CO2), potrivit cifrelor publicate astăzi.
Noile date au fost produse pentru un raport anual numit Bugetul Global al Carbonului, dat de The Global Carbon Project, un proiect internațional de cercetare privind sustenabilitatea globală.
Raportul arată că emisiile record din acest an se datorează în principal unei creșteri a utilizării globale a cărbunelui, care ar putea depăși în curând vârful din 2013 dacă creșterea continuă.
Proiectul analizează, de asemenea, creșterea emisiilor de gaze din transporturi, inclusiv în domeniul aviației.