Sari direct la conținut

Rareş Bogdan despre invalidarea candidaturii Dianei Şoşoacă: Parte din miuța politică pe care PSD o joacă mereu şi mereu cu alegătorii, fără să-şi demaşte voinţa de putere absolută

HotNews.ro
Rareş Bogdan despre invalidarea candidaturii Dianei Şoşoacă: Parte din miuța politică pe care PSD o joacă mereu şi mereu cu alegătorii, fără să-şi demaşte voinţa de putere absolută
Rareş Bogdan (Foto: Inquam Photos / Saul Pop)

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, afirmă că blocarea candidaturii Dianei Şoşoacă la prezidențiale este „un caz de exercitare a suveranităţii de către un grup”. El precizează că nu are instrumentele să poată demonstra asta, adăugând că „are însă câteva informaţii şi suspiciuni rezonabile din culisele miuţei politice pe care PSD o joacă mereu, şi mereu, şi mereu cu alegătorii, fără să-şi demaşte voinţa de putere absolută”.

„Într-o lume liberă de unde decenţa nu a dispărut cu totul, numai poporul este îndreptăţit să judece dacă o persoană poate deveni sau nu preşedinte sau orice alt ales (deputat, senator, primar, etc.) prin alegeri libere, sufragiu universal. Nu justiţia, nu judecătorii, din orice instanţă ar fi, nu CCR-ul dominat de magistraţi “garantaţi de PSD”, nu consultanţi din umbră, nu calcule mizerabile ale aceloraşi şi aceloraşi personaje care au pendulat în jurul lui Năstase, Ponta sau Dragnea”, a scris Rareş Bogdan pe Facebook, potrivit News.ro.

El afirmă că am optat ca ţară şi popor pentru democraţie, iar acest regim politic se bazează pe voinţa poporului, pe votul universal, pe suveranitate.

„Cu toate imperfecţiunile ei democraţia este cea mai puternică dintre lumi, deoarece decizia aparţine poporului, proprietarul suveranităţii naţionale. Nu judecătorilor şi nu instanţelor. Poporul îşi exercită suveranitatea prin cei pe care îi alege, dar atenţie mare! Niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. O spune Constituţia, Constituţia României”, mai spune prim-vicepreşedintele PNL.

„Blocarea candidaturii Dianei Şoşoacă este un caz de exercitare a suveranităţii de către un grup. Pot demonstra asta? Nu am instrumente. Am însă câteva informaţii şi suspiciuni rezonabile din culisele miuţei politice pe care PSD, acelaşi PSD, o joacă mereu, şi mereu, şi mereu cu alegătorii, fără să-şi demaşte voinţa de putere absolută”, spune Rareş Bogdan.

Liberalul mai afirmă că chiar dacă nu împărtăşeşte ideile Dianei Şoşoacă, chiar dacă sunt la 180 de grade în privinţa opţiunilor, a atitudinilor, a aspiraţiilor, geopolitice sau de alianţe ale României, iubeşte mai mult corectitudinea şi libertatea de a alege şi a fi ales decât calculele politice.

„Sunt liber să gândesc, să votez, să pun cap la cap informaţii, să protestez atunci când detectez perturbaţii în regulile scrise şi nescrise ale democraţiei. Suntem datori să spunem adevărul, pentru a pretinde, la rândul nostru, să fim judecaţi de către oameni cu aceeaşi măsură, a adevărului şi analizei corecte. Ceea ce mă trimite la spusele pastorului luteran antifascist Martin Niemoller, arestat de Gestapo şi închis în lagărele de concentrare Sachsenhausen şi Dachau: „Când naziştii au venit să îi ia pe comunişti, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe socialişti, am tăcut. Nu eram socialist. Când au venit să îi ia pe sindicalişti, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea”, mai scrie Rareş Bogdan.

Judecătorii CCR au invalidat sâmbătă decizia Biroului Electoral Central privind candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. Curtea a admis, astfel, două contestaţii privind candidatura Dianei Şoşoacă. Decizia Curții Constituționale este obligatorie, iar Șoșoacă nu mai are nicio cale de atac.

INTERVIURILE HotNews.ro