Rareş Bogdan sare în apărarea lui Cîțu în scandalul arestării din SUA: „În războiul crunt cu Dragnea nu a apărut nimic . Acum, în această luptă internă, apare o informaţie de acum 21 de ani”
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan afirmă că Florin Cîţu a fost un „vârf de lance” în lupta PNL cu PSD, iar la acel moment nu au apărut informaţiile despre trecutul său. Eurodeputatul anunţă că în perioada următoare primul ministru va promova un act normativ care să prevadă sancţiuni drastice pentru cei care urcă băuţi la volan, el menţionând că premierul face acest demers „tocmai pentru că a înţeles momentul”.
„Nu e nimic grav. Sigur că puţin m-a indispus că Florin Cîţu a fost unul dintre cei care alături de mine, de Dan, de Florin Roman, a fost în prima linie a războiului cu PSD. Patru-cinci oameni din Partidul Naţional Liberal. Atunci nu a apărut nimic. Deci în războiul crunt cu Liviu Dragnea şi cu liderii PSD nu a apărut nimic despre Florin Cîţu, deşi a fost un vârf de lance în războiul cu PSD. Şi în această luptă internă, acest festival al democraţiei, apare o informaţie de acum 21 de ani care e prezentată ca un fapt reprobabil”, a declarat Rareş Bogdan, miercuri seară, la Digi 24, potrivit News.ro.
El a anunţat că în următoarele săptămâni premierul va promova o ordonanţă şi apoi o lege prin care toţi cei care au fost prinşi conducând autovehicule băuţi „vor fi pedepsiţi aspru”, el menţionând că premierul face acest demers „tocmai pentru că a înţeles momentul”.
„Vă asigur că nu e nimic altfel decât e în alte partide. (…) Situaţia nu e deloc atât de tensionată cum pare. Sunt două viziuni diferite, dar în niciun caz nu suntem într-un război. (…) Nu se întâmplă lucruri atât de grave pentru că guvernarea merge înainte, de Guvern de ocupă colegii noştri, miniştrii noştri, de Parlament se ocupă colegii noştri care sunt în Parlament. Ţara nu stă, pentru că altfel nu am mai avea creştere de 13,6%, ţara merge înainte. (…) Sunt unele tuşe groase care au fost aruncate în spaţiul public de actualul preşedinte al partidului nostru şi am fost nevoiţi să răspundem. (…) Vă asigur că partidul va rămâne unit, vom câştiga alegerile şi după, ne punem la masă şi vom continua să guvernăm”, a adăugat Rareş Bogdan.
El a menţionat că „nu se va întâmpla nicio aripioară, aripă, sciziune, fisură” în PNL după alegerile interne pentru funcţia de preşedinte al partidului.