Sari direct la conținut

Răspunsul Chinei cu privire la o eventuală trimitere de trupe în Ucraina

HotNews.ro
Preşedintele chinez Xi Jinping, Foto: Li Gang / Xinhua News / Profimedia Images
Preşedintele chinez Xi Jinping, Foto: Li Gang / Xinhua News / Profimedia Images

Ministerul chinez al afacerilor externe a negat, luni, articolele conform cărora Beijingul s-ar putea alătura unei eventuale misiuni conduse de liderii UE pentru menținerea păcii în Ucraina, relatează Politico.

„Aș dori să subliniez că articolele în cauză sunt complet neadevărate, iar poziția Chinei cu privire la criza din Ucraina este consecventă și clară”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de externe, Guo Jiakun, răspunzând la întrebarea unui jurnalist.

China susține că are o poziție neutră în privința războiului din Ucraina, dar menține relații politice și economice strânse cu Moscova, inclusiv prin furnizarea de bunuri cu dublă utilizare, cum ar fi armurile sau dronele.

Potrivit publicației germane Welt, prima care a abordat subiectul, sâmbătă, „surse diplomatice” de la Bruxelles au spus că o eventuală participare a Chinei „ar putea crește acceptarea de către Rusia a forțelor de menținere a păcii în Ucraina”.

Deși președintele rus Vladimir Putin a exclus posibilitatea de a fi staționate trupe NATO în Ucraina, participarea Beijingului într-o astfel de misiune ar putea spori perspectiva unui efort de menținere a păcii de succes.

Misiunea este o inițiativă a Regatului Unit și a Franței și își propune să adune laolaltă guverne europene aliate cu scopul de a proteja Ucraina după concretizarea unui eventual acord de pace. Canada și Turcia s-ar putea alătura și ele.

România face parte din coaliția de state dispuse să sprijine Ucraina, dar nu va trimite trupe, a declarat recent șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu.

„România este prezentă în această coaliție voluntară, care este însă mult mai elaborată decât în legătură cu eventuala desfășurare a trupelor în Ucraina. Nu, nu vom trimite forțe militare. Contribuția noastră, ca și hub regional, va fi însă una extrem de hotărâtă, având în vedere, evident, probleme de securitate care privesc Ucraina, care în continuare va fi sprijinită de această coaliție de voință”, a declarat Diaconescu, la Digi 24, în 16 martie.

În Arabia Saudită, oficialii americani poartă discuții cu reprezentanții Ucrainei și ai Rusiei, iar în prezent Washingtonul speră să obțină un acord de încetare a focului în Marea Neagră, înainte de a ajunge la un armistițiu mai larg în războiul care durează de mai bine de trei ani.

INTERVIURILE HotNews.ro