Ratiunea a invins. Pe jumatate
De salutat decizia Elenei Basescu de a nu candida la europarlamentare. Scuteste Romania de noi momente ridicole in Parlamentul European, scapam de un stanjenitor caz de nepotism din cele cateva la varful politicii romanesti si de unul din atatia politicieni nechemati trimisi la Bruxelles sa reprezinte totusi o tara, nu sa invete sa silabiseasca texte. De data asta, pare sa fi invins ratiunea. In 2009, Traian Basescu a acceptat un compromis care avea sa-l coste politic enorm. PDL si-a sacrificat atunci cateva procente pentru a satisface mofturile mezinei presedintelui, deghizata in independenta, iar Traian Basescu nu a miscat un deget sa opreasca impostura.
Pare sa fi inteles, in extremis, ceea ce era evident de la bun inceput pentru toti criticii de buna credinta ai noii constructii. Daca accepta, intre altele, o noua candidatura a fiicei sale pe listele PMP risca sa compromita din start si ireversibil un partid menit sa fie altfel daca accepta, intre altele, o noua candidatura a fiicei sale pe listele PMP. Traian Basescu a transmis un singur semnal public ca nu agreaza o noua candidatura pe data de 14 martie, cand a spus doar atat: „Ea stie ca eu la europarlamentare votez cu PMP, i-am spus sa fie inteleapta”.
Din slugarnicie, oportunism, calcul ipocrit sau alte motive nestiute, toti liderii PMP importanti (cu exceptia lui Adrian Papahagi, inainte sa demisioneze din partid) au sustinut altceva decat seful statului: ca EBA, cum este alintata politic, ar fi un castig sa candideze pe listele lor, nu independenta. Partidul i-a facut loc preventiv, votand ca principiu ca europarlamentarii in functie au prioritate pe liste.
Toti liderii PMP importanti – Udrea, Tomac, Preda – i-au laudat activitatea, au chemat-o alaturi de ei si au explicat de ce n-ar fi bine sa mearga pe cont propriu. EBA insasi si-a pregatit alternativa, strangand la o adica cele 100.000 de semnaturi necesare unei candidaturi independente. Cu precizarea ca de aceasta data nu s-ar mai fi gasit un partid dispus sa-si rupa voturi de la gura pentru ea. Avem, deci, toate probele ca EBA si sustinatorii sai planuiau sa candideze, nu sa NU candideze.
Ar fi destul de stupid sa ne imaginam ca tot partidul s-a rugat de ea sa vina pe liste, ca s-au obosit sa stranga suta de mii de semnaturi numai si numai ca EBA sa refuze in glorie o candidatura dorita de toata lumea, de mame, femei, tineri, diaspora si de romanii din Basrabia. Cum spunea Udrea deunazi intr-un interviu pentru EVZ: „Eu cred că Elena Băsescu are toate argumentele de a candida din partea PMP la europarlamentare, fiind cel mai activ eurodeputat român, cu peste 1.300 de discursuri în PE şi cu peste 140 de amendamente la rapoartele întocmite. Mai mult decât atât, ar fi un adevărat plus electoral, putând să aducă alături de noi tinerii, mamele şi femeile în general, pe românii din Basarabia şi din diaspora”.
In paranteza fie spus, Elena Udrea s-a remarcat ca promotor al candidaturii Elenei Basescu, desi Traian Basescu se arata foarte rezervat. Nu e clar de ce avem acest scurtcircuit in cazul EBA, diferenta de opinii fiind cam neobisnuita la niste politicieni obisnuiti sa repete unul ce a spus celalalt.
Nu prea merita zabovit asupra explicatiilor oferite de Elena Basescu. Pe cat de greu se exprima, ma indoiesc ca a inteles exact ce a dorit sa spuna cu fraza „trocurile imorale sunt rezervate marilor justitiari”. Inclusiv tatal ei ar putea intra, la o adica, la categoria asta, desi evident ca a tintit in alta parte. De notat, poate, obraznicia cu care EBA critica faptul ca pe listele celorlalti gasim „neveste disperate precum si gasca lor de prietene”. Oricine poate enunta acest adevar – nepotismul raspandit la varful politicii – mai putin ea, fiica presedintelui scoasa europarlamentar in 2009 de partidul lui papa.
In cazul Elenei Basescu, a triumfat ratiunea. O prima mare victorie pentru PMP. In cazul celeilalte Elene – simbolul la fel de puternic al parvenitismului politic- irationalul l-a orbit mereu. Traian Basescu a castigat doar pe jumatate razboiul cu sine insusi.