Sari direct la conținut

Război mediatic în Coaliție / Ce se ascunde în spatele atacurilor publice dintre PNL și PSD

HotNews.ro
Marcel Ciolacu si Florin Citu, Foto: AGERPRES
Marcel Ciolacu si Florin Citu, Foto: AGERPRES

Aflați într-o continuă competiție la nivel de imagine, PSD și PNL se atacă public și își pasează responsabilitatea gestionării scandalului facturilor la energie, dar și eșecul aplicării certificatului verde la locul de muncă. Relațiile dintre liderii PNL și PSD s-au tensionat în ultimele zile, după o serie de acuzații reciproce. Marcel Ciolacu a cerut miercuri seară o ședință de urgență a Coaliției pentru a clarifica atacurile prim-vicepreședintelui PNL Rareș Bogdan la adresa miniștrilor PSD. În replică, Florin Cîțu a transmis pe căi neoficiale că „dacă există probleme personale, cei doi ar trebui să le discute în afara Coaliției”.

Pe fondul scandalului la facturile de energie, PSD și PNL au jonglat din nou cu asumarea responsabilității. Pe de o parte, PSD a arătat cu degetul către PNL că anul trecut a făcut împreună cu USR o lege proastă a compensării și plafonării prețurilor la energie și a cerut, prin vocea lui Mihai Tudose, demisia ministrului Virgil Popescu.

De partea cealaltă, liberalii au contraatacat, acuzându-l pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, că a îngropat subiectul certificatului verde. Recent, PNL a direcționat responsabilitatea scandalului privind facturile la energie către șeful ANRE, Dan Chiriță – propus în funcție de PSD.

Tensiunile din Coaliție au crescut după ce prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a lansat o serie de atacuri la adresa PSD, într-un interviu la Digi24.

Conducerea PNL se dezice de atacurile făcute de Rareș Bogdan. Liderul PNL, Florin Cîţu, a transmis, pe căi neoficiale, că se impune o şedinţă online pe tema facturilor la energie, a gestionării pandemiei şi a dobânzilor mari la împrumuturi.

Surse oficiale din PNL au transmis că Florin Cîțu consideră că „disputa Rareş Bogdan – Marcel Ciolacu este una personală”. „Rareș Bogdan nu a avut mandat de la partid, a vorbit gura fără el. Este supărare în partid la adresa sa pentru că în loc să fie activ la Strasbourg dă declarații politice”, susțin sursele citate.

În schimb, intervenția lui Rareș Bogdan ar avea legătură cu scandalul plagiatului premierului Nicolae Ciucă. Surse politice au explicat pentru HotNews.ro că prim-vicepreședintele PNL „s-ar fi folosit de atacurile publice dintre PNL și PSD pentru a amplifica mediatic scandalul în Coaliție și a direcționa atenția de la acuzațiile de plagiat aduse premierului Nicolae Ciucă”.

În războiul declarațiilor, PSD, prin vocea lui Marcel Ciolacu, încearcă să joace cartea responsabilității și asumării. Într-o postare pe pagina sa de socializare, Marcel Ciolacu a cerut o întâlnire de urgență a Coaliției pentru a clarifica situația.

„PNL a rămas captiv în paradigma coaliției cu USR, când se războiau cu tănculețe pe covoraș. Românii au alte așteptări! PSD va rămâne principalul partid concentrat pe problemele reale ale românilor din această guvernare”, a spus Ciolacu după ce a cerut o ședință de urgență a Coaliției pentru a tranșa disputele.

Neoficial, social-democrații recunosc că tensiunea din Coaliție s-ar fi creat în mod artificial.

„Pe de o parte fiecare încearcă să-și diminueze costurile de imagine când vine vorba de scandalul facturilor la energie. Noi nu am fost la guvernare când s-a făcut legea plafonării. Legea a fost făcută de Virgil Popescu și Cîțu cu larga colaborare a USR. Atacul la adresa șefului ANRE este încercare de a pasa responsabilitatea către PSD. Să ne înțelegem, ANRE are atribuții în aplicarea legii, nu face legea. Chiriță a fost propus la șefia ANRE de către Liviu Dragnea. Nu are o susținere în partid și nu ne cramponăm de el dar prin demisia pe care PNL i-o cere nu face altceva decât să direcționeze responsabilitatea către PSD în scandalul facturilor și asta, evident, că nu vom permite”, au explicat surse din PSD pentru HotNews.ro.

După ședința Coaliției de luni, conducerea PSD ar fi decis să renunțe la atacurile publice la adresa PNL, însă declarațiile lui Rareș Bogdan au pus gaz pe foc și i-au iritat din nou pe social-democrați.

„Marcel Ciolacu s-a enervat că liberalii îl atacă constant pe ministrul Sănătății Alexandru Rafila. Toată săptămâna liberalii au atacat PSD. Mai întâi, Florin Cîțu apoi Rareș Bogdan au lansat o serie de acuzații la adresa lui Rafila pe tema certificatului verde când știm cu toții că PNL s-a opus variantei propusă de acesta. Rafila este un vector de imagine al PSD, atacul la adresa acestuia este un atac direct la partid”, au explicat surse social-democrate pentru HotNews.ro.

Surse oficiale din PSD au declarat pentru HotNews.ro că Marcel Ciolacu consideră că „această Coaliție nu s-a constituit pentru a rezolva problemele interne ale PNL iar liberalii trebuie să înțeleagă că scopul acestei Coaliții nu s-a schimbat”.

Ciolacu îi va solicita astăzi lui Cîțu prezentarea draft-ului ordonanței de urgență ce conține măsurile agreate luni în coaliție pe tema energiei și gazelor, ordonanță ce trebuia redactată de ministrul Energiei Virgil Popescu.

„Ordonanța trebuie adoptată cât mai repede. În absența ei, odată cu transmiterea indexurilor, există pericolul ca românii și firmele să primească și pe ianuarie o altă tranșă de facturi imense. Deci ministrul Energiei nu are timp de pierdut.

Marcel Ciolacu și Florin Cîțu urmează să discute în cursul zilei de joi și pe tema tensiunilor din coaliție din ultimele zile.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro