Sari direct la conținut

Război în Ucraina: General ucrainean: Eliberarea Crimeei este inevitabilă / Atac rusesc în centrul orașului Vinița asupra unor clădiri civile. Zeci de victime / Explozii și la Nikolaev

HotNews.ro
Centrul oraşului Viniţa a fost lovit de rachete, Foto: Efrem Lukatsky / AP / Profimedia
Centrul oraşului Viniţa a fost lovit de rachete, Foto: Efrem Lukatsky / AP / Profimedia

Rusia și Ucraina au făcut „suficiente” progrese în rezolvarea disputei lor privind blocarea exporturilor de cereale din porturile ucrainene, iar discuțiile vor fi reluate săptămâna viitoare, a anunțat miercuri Turcia, țara care a mediat negocierile. Ucraina a întrerupt relațiile cu Coreea de Nord din cauza recunoașterii independenței de către Phenian a republicilor separatiste Lugansk și Donețk. Forțele ruse și trupele Republicii Populare Lugansk (LPR) au intrat în Siversk din regiunea Donețk din Ucraina. Cel puţin 20 de morţi şi 90 de răniţi într-un atac cu rachete care au lovit clădiri din oraşul Viniţia.

Cele mai importante evenimente de joi, ziua 141 a războiului, LIVETEXT

07:16Noul material LIVE, cu informațiile de vineri, îl găsiți aici

01:05Mișcare de tineret a lui Putin menită să-i învețe pe copiii ruși principii de ordin național

Președintelui rus i s-a cerut să prezideze consiliul de conducere al mișcării de tineret – un demers care, potrivit unor declarații ale parlamentului rus, îi va pregăti pe tineri pentru viața în societate. Organizația este considerată drept o “mișcare socială și de stat a tuturor copiilor și tinerilor ruși”.

00:45 Prof. Steve Hanke: „Sancțiunile împotriva Rusiei sunt de fapt un act sinucigaș pentru economiile europene

Pagubele aduse Europei sunt dramatice – războiul din Ucraina este motivul prăbușirii monedei euro, a declarat pentru Nova TV profesorul de economie aplicată de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, prof. Steve Hanke, citează 24 Chasa.

Sinteza celor mai importante știri ale zilei:

23:53Zelenski le cere partenerilor să recunoască Rusia drept stat terorist, potrivit Kyiv Indepenent.

Niciun alt stat din lume nu reprezintă o astfel de amenințare teroristă ca Rusia, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski în discursul său obișnuit de seară, după ce un atac cu rachete a ucis cel puțin 23 de persoane în Vinița.

23:4344 de localităţi din regiunea Herson din Ucraina au fost eliberate, potrivit oficialilor regionali.

„Sunt teritorii, localități populate care au fost eliberate. Mă bazez exclusiv pe datele oficiale convenite cu Statul Major. Acestea sunt 44 de localități”, a declarat Dmitro Butrii, șeful interimar al Administrației Militare Regionale Herson.

Armata ucraineană aflată în prezent în prima linie a Hersonului a lucrat „foarte eficient și este incredibil de motivată”, potrivit acestuia.

23:32 Ucraina respinge ofensiva rusă spre centrala electrică Vuhlehirsk.

Potrivit Statului Major General al Ucrainei, forțele ucrainene au respins trupele rusești care încercau să avanseze în apropierea satelor Verkhnokamyanske și Kamyanka pentru a cuceri centrala termică Vuhlehirsk din regiunea Donețk. De asemenea, trupele ucrainene au respins o ofensivă rusă în apropierea satului Kurulka din regiunea Harkov, în direcția Sloviansk, a precizat Statul Major General, citat de Kyiv Independent.

23:05FOTOGALERIE Dezastrul provocat de bombardamentele ruse la Vinița

22:45Numărul morților în atacul rusesc cu rachete asupra orașului Vinița crește la 23, inclusiv 3 copii, relatează Kyiv Independent.

Potrivit Serviciului de Stat de Urgență, 66 de persoane, inclusiv trei copii, au fost rănite în urma atacului din 14 iulie din centrul orașului Vinița.

22:00Uniunea Europeană a condamnat joi „în termenii cei mai fermi” loviturile rusești asupra orașului ucrainean Viniția, soldate cu cel puțin 23 de morți, acuzând „comportamentul barbar” al Rusiei, potrivit AFP.

„Aceste atrocități din Viniția sunt cele mai recente dintr-o lungă serie de atacuri brutale asupra civililor și a infrastructurii civile”, se arată într-o declarație a șefului diplomației UE, Josep Borrell, și a comisarului european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic. „Nu poate exista impunitate pentru încălcările și crimele comise de forțele rusești și de liderii lor politici.

21:54General ucrainean: Eliberarea Crimeei este inevitabilă. Distrugerea podului peste Strâmtoarea Kerci este un pas necesar

21:21 Sistemul de apărare antiaeriană al Ucrainei a interceptat două din cele cinci rachete Kalibr lansate de Rusia asupra orașului Vinița. Peste 20 de persoane au fost ucise, printre care și trei copii.

19:50​​Comisia Europeană ar urma să ceară statelor membre săptămâna viitoare să limiteze la 19 grade temperatura furnizată de instalațiile de încălzire din clădirile publice și la 25 de grade pentru sistemele de aer condiționat. Măsura ar viza reducerea consumului de gaze a continentului, potrivit unui proiect de text consultat de AFP.

Pentru a face față mai bine la scăderea drastică a aprovizionării cu gaze rusești sau chiar la eventuala încetare a acesteia, Bruxelles-ul identifică pentru cei 27 măsurile de reducere a consumului european cu aproximativ 25 până la 60 de miliarde de metri cubi.

19:38 Potrivit guvernatorului regiunii Lugansk, Serhghei Gaidai, ocupanții ruși și-au declarat recent planurile de a reporni fabrica chimică Azot din orașul ocupat Sievierodonețk, dar acest lucru ar putea duce la „o catastrofă”, scrie Kyiv Independent.

Gaidai a spus că repornirea este „extrem de periculoasă din cauza distrugerilor semnificative de pe teritoriul uzinei și este imposibil fără specialiștii corespunzători”.

19:25Potrivit Statului Major General, forțele ruse sunt forțate să își mute depozitele de muniție și combustibil datorită activității puternice a Forțelor Armate ale Ucrainei, transmite agenţia Ukrinform.

Oleksii Hromov, adjunctul șefului Departamentului Operațional Principal al Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, susţine că trupele ruse iau în considerare să îşi mute depozitele la 100-150 de km distanţă de linia frontului şi cel mai probabil se vor adăposti în structuri civile.

18:35Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a declarat că războiul Rusiei din Ucraina reprezintă cea mai mare amenințare la adresa economiei globale și că reprezentanții lui Vladimir Putin nu au ce căuta la o reuniune a țărilor G20, potrivit The Guardian.

Yellen a declarat că va continua să facă presiuni pentru o plafonare a prețului la petrolul din Rusia pentru a-i „reduce lui Putin veniturile de care are nevoie pentru mașina sa de război”.

Yellen s-a adresat reporterilor din Bali, înainte de o reuniune între miniștrii de finanțe din cele mai importante economii ale lumii și guvernatorii băncilor centrale, care va avea loc vineri și sâmbătă.

17:51VIDEO Cavaleria americană a ajuns în Ucraina, „după o lungă așteptare”: Primele imagini cu transportoarele blindate M113A3

Zelenski vrea un tribunal special pentru investigarea invaziei

16:59Serviciul de stat de urgență al Ucrainei spune că, după atacul cu rachete de la Vinița, 46 de persoane sunt în continuare considerate dispărute, 20 de persoane au murit, iar 52 au fost rănite, inclusiv trei copii. Dintre aceștia, 34 sunt considerați a fi în stare gravă. 55 de clădiri și 40 de mașini au fost avariate în urma atacului, relatează The Guardian.

16:48Marea îngrijorare privind posibilul trafic ilegal cu arme primite de Ucraina din Occident și soluția unui oficial ucrainean

16:25 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi înființarea unui „tribunal special” care să investigheze invazia Ucrainei de către Rusia, adresându-se la o conferință internațională privind crimele de război din Ucraina, care are loc la Haga, relatează AFP.

16:00Marea Britanie va oferi un ajutor suplimentar în valoare de 2,5 milioane de lire sterline procurorilor ucraineni care investighează presupusele crime de război comise de forțele ruse, a anunțat joi ministerul britanic de externe, potrivit The Guardian.

15:36Franţa se pregăteşte pentru scenariul sumbru în care Rusia taie gazele spre Europa

Oficialii instalaţi de Kremlin în regiunea Zaporojie vor referendum la toamnă

15:21Război și dragoste: peste 8.000 de cupluri s-au căsătorit la Kiev de la debutul invaziei rusești, la 24 februarie.

Șeful adjunct al Administrației de Stat a orașului Kiev, Mykola Povoroznyk, a spus că 8.289 de cupluri s-au căsătorit și 4.906 de copii s-au născut în capitală de la începutul invaziei.

”Da, orașul trăiește sub legea marțială, dar viața continuă, oamenii se îndrăgostesc și se căsătoresc, se nasc copii”, a spus Povoroznyk citat de Kyiv Independent.

14:52 Fostul președinte al Germaniei critică dur „pacifismul” german: „Duce la dominația răului, a celor inumani și a criminalilor

14:36Un oficial instalat de Kremlin în regiunea ucraineană Zaporojie a declarat joi pentru agenția rusă de presă RIA Novosti că un referendum local de alipire la Rusia va fi organizat la toamnă, relatează Reuters.

„Data estimată este în prima jumătate a lunii septembrie. Vom anunța în cele din urmă când va avea loc după ce vom înțelege nivelul de pregătire și de implicare a populației”, a declarat Vladimir Rogov, citat de RIA Novosti.

Forțele susținute de Rusia au cucerit cea mai mare parte a regiunii Zaporojie, de-a lungul coastei sudice a Ucrainei, dar armata ucraineană controlează încă partea de nord a regiunii, inclusiv orașul Zaporojie, cel mai mare centru urban și unde locuiește mai mult de jumătate din populația regiunii de dinainte de război.

14:20Procurorul şef al Curţii Penale Internaţionale (CPI), Karim Khan, a cerut joi comunităţii internaţionale un angajament mai ferm în privinţa urmăririi penale a crimelor de război comise în conflictul din Ucraina, relatează DPA citată de Agerpres.

În acelaşi timp, ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a pledat pentru înfiinţarea unui tribunal special care să judece crima de agresiune a unui stat împotriva altui stat, fiind vorba, în cazul dat, de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit AFP.

Livrarea de gaze din Rusia spre Germania depinde de cerere şi sancţiuni – Zaharova

14:15Va închide Rusia robinetul de gaze? Ce spune Zaharova despre gazoductul Nord Stream 1

13:59Rusia se plânge că Occidentul i-a învățat pe ucraineni cum să folosească arme moderne: „HIMARS-urile sunt peste tot!”

13:36 FOTO „Sfântul HIMARS”, noua memă din calendarul armatei ucrainene

13:32VIDEO Kuleba, după atacul de la Vinița: Cel puțin un copil ucis / Rușii vor plăti pentru fiecare picătură de sânge și lacrimă

13:09LIVEVIDEO Ziua Naţională a Franţei: Parada militară, sub semnul războiului rus de la porţile Europei / România şi militari francezi desfăşuraţi pe flancul de est al NATO defilează la Paris

12:42VIDEO Imagini rare din interiorul unui tanc T-62 rusesc / Tanchiștii strigă „Allahu Akbar” înainte să tragă cu tunul

12:16Maia Sandu pledează pentru modernizarea armatei: „Dacă Rusia vine peste noi ce facem? Trimitem armata cu sapa să ne apere?”

Rusia a atacat centrul orașului Vinița și a ţintit clădiri civile

12:10Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a postat pe canalul său de Telegram imagini din Viniţa, unde a avut loc un atac cu rachete.

„Atac cu rachete în centrul orașului. Există răniți și morți, printre care și un copil mic. În fiecare zi, Rusia distruge populația civilă, ucide copii ucraineni, trimite rachete spre obiective civile. Unde nu există nimic militar. Ce este aceasta, dacă nu un act deschis de terorism? Inumani. O țară ucigașă. O țară teroristă”, a scris Zelenski în mesajul de pe Telegram.

11:49

Șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, vine în România

Ministrul Afacerilor Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, se va deplasa în portul Constanţa, unde, împreună cu oficiali locali şi reprezentanţi ai unor companii germane, va discuta despre exporturile de cereale din Ucraina prin portul Constanţa.

11:47Ucrainenii au eliminat un ofițer rus decorat recent de ministrul Apărării Serghei Șoigu

11:45 Mai multe explozii s-au auzit joi dimineaţă în oraşul Vinița din centrul Ucrainei. Mai multe rachete ar fi lovit zona centrală. Șeful regiunii Vinița, Serghei Borzov, a confirmat atacul pentru Ukrainska Pravda, precizând că există victime, fără să dea numărul exact.

11:41Rachetele rusești au lovit din nou Harkivul. Guvernatorul regiunii a precizat că ținta atacurilor a fost infrastructura locală. Nu s-au înregistrat victime. În același timp, două persoane au fost rănite în bombardamentele de la Sloviansk, potrivit primarului citat de Kyiv Independent.

10:53Armata ucraineană a lansat un nou atac asupra forțelor ruse în Herson, potrivit Al Jazeera. Forțele ucrainene au lovit două puncte de control militar și o platformă de aterizare în Nova Kakhovka, controlat de ruși. Noul atac ar fi ucis 13 invadatori, a declarat Serhiy Bratchuk, purtător de cuvânt al administrației regionale Odesa, citat de Comandamentul Operațional Sud. El nu a oferit nicio dovadă pentru bilanțul victimelor. Ministerul rus al apărării nu a avut încă o reacţie.

10:45Trupele ruse riscă să-şi piardă avântul în Donețk – evaluarea britanică

10:37VIDEO O nouă armă cu origini necunoscute a apărut în dotarea armatei ucrainene

10:23Trupele rusești au ucis miercuri 3 civili în regiunea Donețk, potrivit guvernatorului citat de Kyiv Independent. Pavlo Kyrylenko a mai precizat că alte 2 persoane au murit la Ceasov Iar și una la Mukolaivka. Alte 5 persoane au fost rănite în atacurile rușilor.

Câte tancuri, blindate, avioane și elicoptere ar fi pierdut Rusia în război până acum, conform ucrainenilor

10:12Pierderile Rusiei până azi, conform estimărilor armatei ucrainene:

– 37.870 militari

– 1.667 tancuri

– 3.852 blindate de luptă

– 840 tunuri de artilerie

– 247 lansatoare multiple de rachete de artilerie

– 109 sisteme antiaeriene

– 219 avioane

– 188 elicoptere

– 15 bărci / nave

– 681 drone

– 155 rachete de croazieră interceptate

10:00 Rușii au găsit în Lisichansk un obuzier M777 distrus, împreună cu vehiculul folosit la tractarea acestuia. Astfel de obuziere au fost trimise ca ajutor în Ucraina, în principal, de către Statele Unite:

Atac în Nikolaev. Ucrainenii susțin că rușii ar fi folosit împotriva țintelor la sol rachete din sistemul antiaerian S300

09:40Două instituții de învățământ, infrastructura de transport și un hotel au fost avariate de rachetele rusești la Nikolaev, potrivit ultimei actualizări a guvernatorului regional. O persoană ar fi fost rănită, însă informația nu a putut fi verificată.

Guvernatorul din Nikolaev susține că rușii ar fi lansat 9 rachete S300 asupra orașului, însă trebuie precizat că S300 este un sistem sol-aer, antiaerian. Declarațiile oficialilor ucraineni nu pot fi verificate independent și este neclar dacă rușii pot folosi rachetele sistemului antiaerian S300 împotriva unor ținte la sol sau dacă au fost folosite, de fapt, alt tip de rachete în atac.

09:32Forțele ucrainene susțin că au lichidat încă un lider al armatei ruse. Este vorba despre comandantul Diviziei 20 Gărzi Motorizate Puști din Volgograd. Colonelul Aleksey Gorobets a luat parte la invazia Ucrainei din 24 februarie, când Vladimir Putin declanșa ”operațiunea militară specială”.

Ucrainenii ar fi atacat un nou depozit de muniție al rușilor folosind sistemul HIMARS

09:18Forțele armate ucrainene au distrus încă un depozit de muniție al rușilor, cu ajutorul rachetelor HIMARS. Este vorba despre un depozit din regiunea Herson.

08:53Rusia a început mobilizarea voluntarilor (Institutul pentru Studiul Războiului)

08:43FOTO Ultima dorință a unui luptător de la uzina Azovstal a fost îndeplinită / Ce a cerut soldatul înainte de a muri

08:05Rusia a încercat să bombardeze Insula Șerpilor cu avioane de luptă Su-27. Comandamentul Operațional „Sud” al Ucrainei a transmis că miercuri două avioane de luptă rusești au încercat să lovească insula, dar bombele au aterizat în mare.

07:37 Explozii la Nikolaev: Primarul orașului Nikolaev a precizat că s-au auzit trei explozii joi dimineața și i-a îndemnat de locuitori să se adăpostească, relatează Kyiv Independent.

07:07Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, într-un nou discurs, că va exista o reacţie foarte dură “la toate nivelurile” din partea Ucrainei, după ce separatiştii din Doneţk au spus că au fost recunoscuţi ca stat de Coreea de Nord.

“Am participat la conferinţa “Asian Leadership”, care are loc în fiecare an la Seul, capitala Coreei de Sud. Este una dintre platformele care atrag atenţia întregii regiuni. Şi este important pentru Ucraina ca interesele şi valorile noastre să fie auzite în toată lumea, în special în ţări importante din Asia. Le-am mulţumit pentru susţinerea lor şi am cerut o opoziţie mai activă faţă de tacticile de teroare ale Rusiei.

Şi ce ironie diabolică: astăzi reprezentanţii structurilor de ocupaţie din Doneţk au anunţat că au fost, după cum spun ei, recunoscuţi de Coreea de Nord. Bineînţeles, vom reacţiona într-un mod foarte dur la toate nivelurile. Însă aceasta este o veste care nici măcar nu merită comentarii suplimentare.”, a spus Zelenski miercuri seară, potrivit News.ro.

El a mai precizat că numărul morţilor din atacul ruşilor la Ceasiv Iar a ajuns la 48.

Sinteza celor mai importante știri de pe frontul ucrainean:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro