Război SUA – Israel – Iran: Scenariile sumbre pe care le vede o cunoscută cercetătoare iraniană. De ce fiul Șahului nu e o soluție bună

Iranienii trăiesc o situație absurdă, în ton cu vremurile. În timp ce bombele americane și israeliene continuă să cadă la Teheran, chiar și peste școli cu copii în ele, lumea occidentală se așteaptă, cumva, ca iranienii să fie recunoscători pentru că cineva încearcă să-i scape de dictatură. O cunoscută cercetătoare iraniană de la Universitatea Johns Hopkins din SUA a publicat un articol emoționant în New York Magazine în care explică de ce lucrurile sunt foarte complicate. 

„Ceea ce întâlnesc constant este o formă de conștiință dublă, chinuitoare: oameni care detestă establishmentul aflat la putere în Iran, care au pierdut membri ai familiei în închisorile sale, care au visat decenii la sfârșitul lui — dar care nu pot să se bucure de moartea copiilor iranieni”, scrie Narges Bajoghli în articolul numit „Resentimente: Diaspora iraniană se fracturează în timp real, la mesele de cină, pe WhatsApp și în tăcerea numerelor de telefon blocate”

Narges Bajoghli este cercetătoare, antropolog, premiată internațional și profesor, coordonatoarea departamentului de Studii din Orientul Mijlociu al Universității Johns Hopkins din SUA. În 2024 a publicat împreună cu alți autori cartea „How sanctions work: Iran and the impact of economic warfare” („Cum funcționează sancțiunile: Iran și impactul războiului economic”). 

Ca o paranteză, articolul scris de cercetătoarea iraniană a fost distribuit pe rețeaua X de o altă scriitoare iraniană cunoscută, Ramita Navai. În aceste zile tulburătoare, urmărirea conturilor intelectualilor iranieni, care au scris despre țara lor, este un act mai mult decât necesar. 

Ca întotdeauna, în declarațiile războinice ale celor mai puternici lideri ai planetei, oamenii obișnuiți sunt tratați cu ipocrizie. Sau, în cel mai bun caz, cu nepăsare.

Intelectualii reușesc însă să vadă și partea umană tragediei sau acele nuanțe care le scapă puternicilor zilei. Și scrutează viitorul cu mai multă responsabilitate.  

Iranienii caută cu disperare o soluție. Dar nu cea pe care Occidentul vrea să le-o impună

Articolul scris de Narges Bajoghli, bazat pe interacțiunile sale cu rudele și prietenii, unii rămași în Iran, alții din diaspora, arată o anumită formă de disperare care s-a instaurat în Iran. O disperare pentru a găsi o soluție. 

Oamenii s-au radicalizat așa cum nu au fost niciodată, chiar dacă diferențele dintre ei erau deja cunoscute: unii erau monarhiști, alții stângiști, naționaliști seculari sau musulmani devotați. 

Pe 8 și 9 ianuarie, Reza Pahlavi, fiul fostului monarh al Iranului, care trăiește în străinătate i-a chemat pe oameni să preia controlul asupra centrelor orașelor. În acele două seri, statul a masacrat mii de protestatari. 

„Uciderile au rupt ceva. Oameni care până atunci fuseseră opozanți prudenți au devenit mai duri și mai disperați.

Și în acea disperare a apărut Pahlavi — exilat de mult timp în SUA — care, cu ajutorul Israelului, s-a poziționat ca liderul în așteptare al unui Iran liber.

În interiorul țării, Iran International — canalul de televiziune prin satelit transmis din Londra, cu o orientare pro-Pahlavi — conducea discursul public, modelând conversațiile într-un mod pe care presa de stat nu l-ar fi putut face niciodată”, scrie cercetătoarea. 

Dar este Pahlavi o soluție bună pentru Iran? Narges Bajoghli nu crede acest lucru. Și o spune răspicat, recunoscând totodată că acest punct de vedere i-a atras multe critici inclusiv din partea multor cunoscuți care au catalogat-o „pro-regim”. 

„După revoltele și masacrele din ianuarie, dădeam interviuri și scriam public că Pahlavi nu are experiență și că este promovat de Israel și de SUA în același mod în care Ahmed Chalabi fusese promovat înainte de invazia Irakului: o figură din diaspora convenabilă, acceptabilă pentru interesele occidentale, în timp ce relația lui reală cu poporul iranian era o preocupare secundară”, scrie Narges Bajoghli. 

Ce urmează?

„O țară supusă unei campanii de bombardamente nu iese din ea ca o democrație liberală, ci traumatizată, fragmentată, furioasă”, scrie Narges Bajoghli. Un scenariu este cel al „balcanizării țării”, adică împărțirea deliberată a unei țări cu 90 de milioane de locuitori, după criterii etnice și regionale. Un astfel de scenariu ar face ca, prin comparație, Irakul să pară stabil.

O altă posibilitate ar fi colapsul statului. Adică pur și simplu după acest război să nu mai existe un stat funcțional pe un teritoriu aflat într-una din cele mai importante zone, din punct de vedere geopolitic, de pe pământ. 

Și mai există, desigur, și posibilitatea pe care americanii refuză să o accepte. Ca Iranul să devină ceea ce Vietnamul a fost pentru SUA și Afganistanul pentru Uniunea Sovietică: „O țară care absoarbe loviturile până când superputerea nu mai îndrăznește să revină”. Ce scapă mulți din vedere este faptul că în ultimii 150 de ani, societatea iraniană s-a organizat în jurul dorinței de independență față de puterile străine. 

„Operațiunile psihologice și campaniile artificiale ale puterilor străine menite să facă o parte a populației să dorească salvare din exterior s-ar putea să nu supraviețuiască odată ce casele încep să se prăbușească și tot mai mulți civili sunt uciși — sau odată ce iranienii pro-Pahlavi îl aud pe Trump spunând că nu are planuri să-l aducă la putere pe fiul fostului șah.

Presupunerea că populația Iranului va continua să primească dezmembrarea violentă a țării cu recunoștință, și nu cu rezistență, este aceeași presupunere care a produs fiecare calcul greșit catastrofal din ultimul secol”, mai scrie Narges Bajoghli. 

Acest subiect va fi tratat și în ediția de marți a newsletterului „Rațiunea, înapoi!”, scris de jurnalistul Gabriel Bejan. Dacă vreți să-l primiți pe mail, trebuie să vă abonați aici: