Sari direct la conținut

Războiul comercial cu China ar costa Germania de șase ori mai mult decât Brexitul“ – scenariu sumbru al Institutului Ifo din München

HotNews.ro
Cancelarul german Olaf Scholz, Foto: Michael Kappeler / AFP / Profimedia
Cancelarul german Olaf Scholz, Foto: Michael Kappeler / AFP / Profimedia

Companiile germane se așteaptă ca conflictul dintre China și Taiwan să se agraveze și se tem de consecințe. Potrivit unui studiu publicat luni de Institutul pentru cercetări economice Ifo din München, industria auto ar fi prima afectată, cu pierderi de peste opt miliarde de euro.

Mediul de afaceri german se teme de o intensificare a conflictului dintre China, cel mai important partener comercial al său, și Taiwan. După o vizită în Taiwan a președintei Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, China desfășoară exerciții militare fără precedent în apropierea insulei pe care o revendică. Drept urmare, sunt voci din ce în ce mai puternice care spun că Germania nu ar trebui să devină atât de dependentă de China, precum este de gazul rusesc.

Cât șase Brexit-uri

Brexitul a fost foarte costisitor pentru Germania, însă potrivit unui studiu al Institutului economic Ifo, publicat luni, un război comercial cu China ar putea fi de aproape șase ori mai scump.

Industria auto ar fi afectată în mod deosebit, cu o pierdere de valoare adăugată de aproximativ 8,5% sau 8,306 miliarde de dolari. Grav afectate ar fi și companiile care produc echipamente de transport.

China este de departe cel mai important partener comercial al Germaniei: în 2021, comerțul între cele două țări s-a ridicat la aproximativ 245 de miliarde de euro.

Scenarii sumbre

Decuplarea economică de China și de alte state autoritare ar însemna pierderi majore de prosperitate pentru Germania, potrivit Institutului Ifo. Pe de o parte, piețele de vânzare s-ar prăbuși, pe de altă parte, produsele preliminare și materiile prime pentru industria germană s-ar scumpi, mai scriu economiștii de la München.

În studiul lor, cercetătorii Ifo, sub coordonarea lui Clemens Fuest, au simulat cinci scenarii, inclusiv o decuplare a țărilor occidentale de China, combinată cu un acord comercial între UE și SUA.

Acordul comercial UE-SUA ar putea amortiza impactul negativ al decuplării Occidentului de China asupra economiilor germane și americane, dar nu îl poate compensa pe deplin. Pierderile ar fi la un nivel similar cu costurile estimate ale Brexit-ului, dacă se iau în calcul profiturile din redimensionata relație comercială cu SUA.

Din nou liberul schimb

„Globalizarea ne face mai săraci. Companiile nu ar trebui să se îndepărteze de partenerii comerciali importanți, dacă nu e necesar, ci să se bazeze pe plăți în avans din alte țări, pentru a reduce dependențele critice și unilaterale, de anumite piețe și regimuri autoritare”, a spus coautoarea studiului, Lisandra Flach.

Dacă Germania, ca națiune de export, vrea să-și realinieze modelul de afaceri, naționalizarea lanțurilor de aprovizionare nu este o soluție care să ajute economia, potrivit Institutului Ifo.

Coautorul studiului, Florian Dorn, a precizat: „Este mai viabil să încheiem parteneriate strategice și acorduri de liber schimb cu națiuni similare, precum SUA. Acesta ar trebui să fie scopul politicii economice germane și europene”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro