Războiul din Ucraina divide Occidentul; Taberele

În timp ce puterile europene majore doresc o finalizare rapidă a războiului din Ucraina, indiferent de rezultat, pentru America miza acestuia este un globală, cu impact asupra competiției geopolitice cu China

La sfîrșitul lunii iunie Madridul va găzdui ceea ce este descrisă drept o reuniune la vîrf NATO crucială. În condițiile în care Occidentul, spuneau multe voci, a demonstrat o remarcabilă unitate și determinare în contextul agresiunii rusești din Ucraina. Pe fondul unei euforii nejustificate, între timp diminuate semnificativ în urma ultimelor evoluții de pe teren, privind impasul Rusiei în războiul din Ucraina s-a trecut prea ușor cu vederea peste dificultățile structurale din interiorul NATO și faliilor din relațiiletransatlantice, care nu au dispărut peste noapte. Chestiuni abordate într-o analiză extinsă publicată în Foreign Affairs de Edward Lucas. Deși subliniază faptul că s-a parcurs totuși un drum lung față de situația de acum doar 14 ani, cînd o recomandare secretă a alianței, MC 161, interzicea ca Rusia să fie considerată un „pericol militar” („Kremlinul trebuia prezentat drept un partener”, scrie Lucas, „ceea ce îi transforma pe membrii NATO cei mai vulnerabili, Polonia și țările baltice, în aliați de mîna a doua”), provocările interne fundamentale nu au dispărut peste noapte, în ciuda impresiei create de răspunsul relativ unitar față de invazia Ucrainei. În opinia sa, anunțată chiar din titlul articolului, în forma actuală „NATO este depășit și expirat”, așa că ar trebui regîndit și restructurat în acord cu noile realități și provocări.

Responsabile pentru această situație fiind, în bună măsură, enormele diviziuni politice interne. De la opoziția lui Erdogan față de aderarea Suediei și Finlandei și maniera în care Turcia flirtează cu Rusia și China, la Viktor Orban care și el utilizează aceleași două „cărți” în interiorul UE, la felul în care Franța și Germania privesc securitatea pe continent și relațiile cu Moscova. „Grandomania lui Macron și tergiversările cancelarului german Olaf Scholz creează obstacole și distrageri constante”, scrie Edward Lucas. „Slăbiciunile celor doi lideri, expuse glorios de la începutul războiului, au îmbogățit deja limba: Scholzen este un neologism german pentru „dither” (șovăială), în timp ce makronic în poloneză (și echivalentul său în ucraineană) poate fi tradus aproximativ ca „să faci declarații sforăitoarefără nici un efect concret”.

Or, diviziunile politice au un impact direct în plan militar, asupra structurilor de comandă din NATO. Explicația, crede Lucas, este aceea că în ciuda faptului că există o asimetrie enormă între ponderea și forța militară ale Statelor Unite și cele ale celorlalte state, alianța are la bază ficțiunea că aliații europeni ar fi parteneri egali, ceea ce înseamnă că trebuie să primească poziții formale în structurile NATO. Analiza lui Lucas este corectă în principiu, însă majoritatea statelor acceptă rolul dominant al Americii în luarea deciziilor. Probleme apar în cazul unor țări ca Franța, care visează la un statut de putere globală în fruntea UE, sau Germania care e deranjată de faptul că în destule situații interesele sale comerciale (de pildă în cazul Chinei) intră în coliziune cu agenda geopolitică a Washingtonului.

Diferențele fundamentale de abordare care separă puterile occidentale în privința viziunii privind felul în care ar trebui să se încheie războiul din Ucraina nu fac decît să adîncească faliile din trecut, în ciuda aparenței de unitate în contextul crizei ucrainene. Există două mari tabere, scrie The Economist. Una, este „tabăra păcii”, în cadrul căruia regăsim țări ca Germania, Franța, Austria sau Italia, care dorește o încetare cît mai rapidă a conflictului și demararea unor negocieri cu Rusia. Cealaltă, „tabăra justițiară” („etichetele” aparțin politologului bulgar Ivan Krastev) care dorește ca Rusia să plătească scump pentru agresiune. Numai că o astfel de descriere, în principiu factual corectă, nu explicitează motivațiile și agenda geopolitică diferită ale celor două tabere, în principal America și Marea Britanie, pe de o parte, și Franța și Germania, pe de alta.

„A devenit evident în ultimele luni că multor state europene le pasă mai mult de încheierea războiului decît de cine cîștigă”, scrie în Wall Street Journal Ralph Gert Schöllhammer, profesor de științe politice la o universitate din Viena. „Germania, în special, pare să fie interesată să fie păstrată opțiunea de a se reveni la status quo-ul de dinainte războiului din Ucraina”. În mare asta își dorește și Emmanuel Macron, care alături de cancelarul Olaf Scholz, a continuat în toată această perioadă dialogul cu Putin. În opinia președintelui francez o viitoare pace în Europa de Est trebuie să evite o umilire inutilă a Rusiei și ar putea chiar include concesii teritoriale pentru Moscova. Autorul articolului mai scoate însă în evidență un alt aspect interesant, reliefat de opoziția Franței și Germaniei față de propunerea de a acorda Ucrainei statutul de țară candidată UE. În opinia sa, atît Parisul cît și Berlinul, se opun pentru se tem că s-ar putea astfel forma o axă Polonia – Ucraina care ar „intra în competiție” cu axa franco-germană, alterînd distribuția de putere în interiorul UE. Numai că deja datorită războiului din Ucraina, s-a consolidat în interiorul UE un front estic, la care s-au raliat și țările scandinave, apropiat de Marea Britanie și Statele Unite, în disonanță evidentă cu nucleul franco-german.

În ultimul moment am asistat la o schimbare de poziție la Paris unde ministrul pentru Europa a exprimat suportul țării sale față de ideea de a acorda Ucrainei statutul de candidat UE. Există trei posibile explicații: 1. presiunile din interiorul UE, venite mai ales de pe flancul de Est; 2. Rejectarea recentei propuneri avansate de Emmanuel Macron privind crearea a unei confederații care să includă alături de UE țări ca Ucraina, cele din Balcanii de Vest dar și Marea Britanie, ceea ce ar fi pasat chestiunea, oferind iluzii pe post de soluții; 3. Parisul a considerat că acceptarea acestui statut pentru Ucraina nu schimbă de fapt dramatic lucrurile în plan real (vezi situația Turciei și chiar a Serbiei) în timp ce elimină fricțiuni serioase din interiorul UE.

Macron și Scholz au fost criticați pentru opțiunea lor de a menține contactele cu Putin. La Berlin, Norbert Roettgen, un proeminent politician din CDU, a criticat convorbirile telefonice „inutile” și „dăunătoare” ale cancelarului cu Vladimir Putin care dau „falsa impresie” că puterile occidentale ar putea ajunge la un acord cu liderul rus. Într-un interviu pentru Telegraph Edgars Rinkēvičs, ministrul de externe al Letoniei, comenta și el ironic pe aceeași temă. „Avem unii lideri din EuropaOccidentală care au îndelungi convorbiri telefonice cu Putin. Dacă au weekend-uri libere și cred că acesta este cel mai bun mod de a-și petrece serile, încercînd să înțeleagă mentalitatea lui Putin, e foarte bine. Dar ajută acest lucru eforturile noastre comune de a descuraja agresiunea rusă? Nu văd să fi avut vreun impact în ceea ce privește comportamentul Rusiei”. „Sincer, aș spune că nu mi-ar păsa atît de mult cine pe cine apelează, ce mă interesează estesă continuăm să înarmăm Ucraina, cît putem de mult„, a mai adăugat el.

La fel de sceptici în privința ideii de a menține astfel de contacte la nivel de vîrf cu Kremlinul în speranța că oferind Moscovei o serie de concesii s-ar putea ajunge la un acord de încetare a conflictului, sunt și fostul ambasador american la Kiev, John Herbst, dar și cunoscutul analist George Friedman. Acesta din urmă crede, într-o analiză pentru Geopolitical Futures, că „Putin nu poate accepta pacea atîta vreme cîtdă impresia că este incompetent, fie din cauza unei opoziții interne crescînde, fie din cauza felului în care își vede locul său în istorie”. „Oferta de compromisimaginată de Macron pentru Putin este o iluzie. El nu poate ajunge la un acord de pace pînă cînd nu demonstrează, convingător, că eșecurile sale inițiale au fost recuperate”.

Ajungem aici însă într-un alt punct critic, sigur mai important decît chestiunea oportunității dialogului unor lideri europeni cu Vladimir Putin. E vorba de „lipsa de entuziasm”, eufemistic vorbind, a unor țări ca Germania de a livra armament de care, mai ales în această perioadă în care rușii înregistrează progrese în Estul Ucrainei, Kievul are nevoie vitală. Serviciul de informații externe al Germaniei, BND, estimează că Rusia este în prezent capabilă să trimită pe front pînă la 300 de tone de muniții în fiecare zi, avînd astfel la dispoziție o formidabilă putere de foc. În același timp, spune guvernul german, sancțiunile occidentale privind importul de energie rusească nu au avut impactul sever care se sperase.

Așa că așteptările că Moscova va fi sever afectată de sancțiuni și deci ar putea fi astfel determinată să dorească o încheiere a conflictului sunt nerealiste. Nu e clar nici în ce măsură și embargoul în privința pieselor electronice pentru sistemele moderne de armament ar putea avea și acesta un impact semnificativ, în ciuda opiniilor exprimate de unii oficiali din Vest. Există diferite filiere, China dar și lanțuri de aprovizionare subterane, pe care Moscova le poate utiliza pentru a contracara parțial această problemă. Și alte structuri de informații occidentale văd lucrurile în mod similar. Potrivit CIA, Putin se pregătește pentru un război lent și brutal de uzură în estul și sudul Ucrainei.

Meduza, o publicație online din Letonia, bine informată, cu bune contacte la Moscova, care apare în limba engleză și în rusă, scrie că „oficialii de la Kremlin sunt sceptici că națiunile occidentale vor continua să ofere Ucrainei pe termen lung un sprijin financiar și militar consistent dacă războiul se prelungește”. „Mai devreme sau mai tîrziu europenii vor obosi, vor trebui să negocieze livrările de gaze naturale și petrol cînd se va apropia sezonul rece”. În acest context, scrie publicația, surse de la Kremlin iau în considerare un alt asalt asupra Kievului și speră într-o victorie deplină asupra Ucrainei în toamnă. Rămîne de văzut cît de realiste sunt aceste așteptări ale Moscovei. Deocamdată însă, scrie tot Meduza, se fac planuri concrete de anexare a teritoriilor ucrainene și de încorporare a acestora într-un nou district federal al Rusiei. Este un semn că Moscova crede că, la fel ca în cazul Crimeii, din dorința de a vedea că se poate ajunge la o încetare a conflictului, mai ales o serie de țări din Europa de Vest vor presa Ucraina să accepte acest nou rapt teritorial drept un fapt împlinit. Odată marcat acest punct, Moscova se va putea concentra ulterior pe următorul asalt asupra Kievului, cînd un guvern demoralizat va putea cu greu să-i mai facă față. Așteptările Kremlinului nu sunt chiar lipsite de temei. Este clar că mulți decidenți din Europa de Vest nu înțeleg, sau se fac că nu înțeleg, ca obiectivul fundamental al Moscovei nu este ceva de genul „o Ucraină neutră”, motivînd cu temerile sale în materie de securitate, ci absorbția integrală, sau a celei mai mari părți a țării, într-o Rusie care dorește să preia treptat controlul asupra teritoriului vechiului Imperiu Țarist. Și nu e vorba de o speculație ci despre o viziune expusă explicit, chiar recent, de Vladimir Putin.

Or, tocmai în această perioadă critică ucrainenii acuză lipsa de muniții și echipamente militare adecvate, promise în declarații dar nelivrate, care să le permită să facă față mașinii de război a Rusiei care are la dispoziție resurse net superioare. „Este tragic că acum, în cele mai dificile și costisitoare săptămîni pentru Ucraina, aceasta nu se poate aștepta la nimic de la guvernul federal în ceea ce privește livrările de arme de care are nevoie vitală în acest moment”, a subliniat același Norbert Roettgen. Este vorba de o altă critică majoră la adresa guvernului german care evidențiază contrastul dintre retorica combativă a lui Olaf Scholz, care la Davos a condamnat „imperialismul lui Putin”, și dezvăluirile din cotidianul Die Welt, de la sfîrșitul lunii mai, care în baza unor documente oficiale scria că practic nici o livrare semnificativă de armament către Ucraina nu s-ar mai fi făcut din 25 martie. Mai mult, relatează săptămînalul Der Spiegel, citînd de asemenea surse guvernamentale, Berlinul blochează demersul Spaniei de a livra Ucrainei tancuri Leopard 2A4, de fabricație germană, în timp ce Polonia acuză Germania că nu și-ar fi respectat promisiunile de a-i furniza echipamente militare care să le înlocuiască pe cele pe care Varșovia le-a livrat Kievului.

În acest context, sunt interesant de remarcat criticile, unele foarte dure, exprimate chiar de voci din Germania la adresa guvernului de la Berlin. De pildă Sabine Fischer, care face parte dintr-un influent think tank german, scrie că „guvernul german dă prioritate relațiilor comerciale cu Rusia, așa cum a făcut-o întotdeauna, în timp ce pretinde că sprijină Ucraina”. În timp ce Wolfgang Munchau, fost co-editor al Financial Times Deutschland, scrie în The Spectator că pariul Kremlinului cu privire la UE pare să funcționeze. El crede că „mercantilismul german este nesustenabil” susținînd că „fie politica germană va pune capăt acestei abordări, ceea ce nu dă semne că va face, fie se va ajunge la fragmentarea UE”.

Deși Macron și Scholz sunt ținta principală a unor astfel de critici, motiv pentru care probabil ar fi și decis să facă o vizită la Kiev în această lună (înaintea Summit-ului NATO) împreună cu premierul italian Mario Draghi, după cum relatează presa din Germania și Italia, și alți lideri europeni au decis să păstreze liniile de comunicații deschise cu Putin. Precum cancelarul austriac, Karl Nehammer, sau Mario Draghi. Ultimul a motivat că a dorit să-l convingă pe liderul de la Kremlin să nu blocheze în Marea Neagră, livrările de grîne din Ucraina. În realitate, se pare că cei doi șefi de guvern au fost mai interesați să primească asigurări din partea acestuia că livrările de gaze naturale către țările lor vor continua în mod normal.

În general, există un contrast marcant între retorica oficială dintr-o serie întreagă de capitale europene vizavi de Rusia și declarațiile privind sprijinul acestora pentru Ucraina și realitatea de pe teren. După cum relatează The Signal Group, Belgia, Italia și Olanda importă în prezent mai mult fier, cărbune și cereale din Rusia decît dinaintea invaziei Ucrainei. Ceea ce nu face decît să sporească resursele financiare ale Moscovei în condițiile în care europenii cheltuiesc 1 miliard de dolari pe zi pentru a cumpăra petrol, gaze și cărbune din Rusia. Deocamdată, sancțiunile par mai degrabă să acționeze în sens opus celui sperat, reiese dintr-o analiză a lui Wolfgang Munchau. Excedentul de cont curent al Rusiei, care măsoară diferența dintre exporturi și importuri, a ajuns la un nivel record, de 96 de miliarde de dolari, de aproape patru ori mai mare decît în aceeași perioadă a anului trecut. În acest ritm, acesta ar putea ajunge la 250 de miliarde de dolari, o sumă care se apropie cei 300 de miliarde de dolari din activele băncii centrale și rezervele valutare înghețate în Occident după invazie.

Principala explicație fiind faptul că în timp ce livrările rusești de petrol și gaze au rămas în mare la fel prețul acestora a crescut considerabil. În principiu, se vorbește despre o reducere a importurilor europene de gaze naturale și petrol din Rusia. Însă acestea vor fi implementate gradual, dacă vor fi implementate în mod semnificativ. Germania, de pildă, este dependentă de Rusia în proporție de 55 procente pentru gazele naturale și 34 procente pentru petrol. „E greu să găsești vreun talk-show TV german în care să nu existe un participant care să argumenteze că Ucraina ar trebui să capituleze pentru ca economia Europei să se miște din nou”, scrie Wolfgang Munchau. În opinia sa, la Berlin se mizează pe faptul că va exista un acord de pace în Ucraina care va prevede ca sancțiunile să fie relaxate. „Vestul trebuie să acționeze plecînd de la convingerea că obiectivul fundamental al establishmentul politic german este restabilirea relațiilor comerciale anterioare cu Rusia”. Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro