Sari direct la conținut

Razboiul rus contra imagisticii naziste: riscuri pentru presa, istorici si pastratorii culturii – The Moscow Times

HotNews.ro

Autoritatile ruse au declansat, anul acesta, actiuni penale impotriva mai multor persoane pe baza unor prevederi legislative controversate referitoare la propaganda de reabilitare a nazismului, lege semnata de presedintele Putin in mai 2014, scrie The Moscow Times. Publicatia relateaza cazul unei jurnaliste condamnate pentru ca a publicat, in reteaua sociala rusa VKontakte, o fotografie cu trupe naziste in cartierul sau din Smolensk, fotografie facuta in cel de-al doilea razboi mondial, cand orasul a fost ocupat de nazisti.

Cazul jurnalistei Polina Petruseva, asa cum este relatat de The Moscow Times:

  • Ea a fost retinuta in februarie, de politisti care s-au deplasat la apartamentul sau din Smolensk, fiind acuzata ca „face parada” cu imagini naziste. Cateva saptamani mai tarziu, pe 2 martie, a fost condamnata de o instanta locala si obligata sa plateasca o amenda de 1.000 de ruble, pentru faptul ca a publicat in reteaua VKontakte fotografia cu trupe naziste aflate la Smolensk, in cel de-al doilea razboi mondial. Fotografia era disponibila si pe alte site-uri, inclusiv Wikipedia, potrivit lui Petruseva. Primul recurs la decizia de condamnare a fost respins, dar ea a inaintat inca unul.

Potrivit The Moscow Times, cazul Polinei Petruseva este doar unul dintr-o serie de asemenea incidente petrecute anul acesta, tendinta care, afirma experti citati de publicatie, ridica semne grave de intrebare privind activitatea jurnalistilor, a istoricilor, a celor care lucreaza pentru arhive sau muzee si care pot fi prinsi in diverse interpretari legii neclare.

Publicatia relateaza ca marti a fost deschis un dosar penal si impotriva unui adolescent de 16 ani din Astrahan, care si-ar fi exprimat admiratia, pe o retea sociala, fata de invazia nazista in Polonia. Tanarul risca trei ani de inchisoare. Potrivit unui centru rus de monitorizare a extremismului, este primul astfel de caz legat de activitati derulate pe Internet.

Aceeasi sursa mai relateaza ca in ultimele luni ar fi crescut, potrivit unor relatari de presa, numarul de anchete indreptate impotriva celor care vand, de exemplu, soldatei de jucarie sau mici busturi ale unor persoane imbracate in uniforma nazista, brichete cu simboluri naziste sau chiar pantofi cu un design ce ar fi asemanator cu imagistica Wehrmacht-ului.

Trhe Moscow Times il citeaza pe un cunoscut istoric, Nikolai Svanidze, referitor la vanatoarea de simboluri naziste: „E o pisica neagra in bezna unei camere, dar de fapt nu e nicio pisica”.

  • Discursul antinazist este alimentat, potrivit sursei citate, si in media controlata de stat, in relatarile despre aniversarea celor 70 de ani de la victoria impotriva nazismului si despre anexarea Crimeei de anul trecut, termenul „fascist” fiind comun in descrierea primita de guvernul ucrainean in media ruse. Potrivit lui Svanidze, „tot ce se leaga, acum, de aniversarea victoriei (contra nazismului – n.red.) este asociat unificarii Crimeei… Crimeea este Berlinul de azi, Putin este Stalin-ul de azi”.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro