Războiul Rusiei cu Google continuă. Gigantul american a fost amendat din nou
Un tribunal din Rusia a amendat luni compania Google, deținută de grupul Alphabet, cu 21,8 miliarde de ruble (387 milioane de dolari), invocând nerespectarea repetată a eliminării conţinutului pe care Moscova îl consideră ilegal, a relatat agenţia de presă Interfax, preluată de Reuters.
Rusia se opune de mult timp distribuirii de către platformele tehnologice străine a conţinutului care nu îi respectă restricţiile, dar ceea ce a fost o dispută fierbinte s-a transformat într-o bătălie în toată regula de când Moscova şi-a trimis forţele armate în Ucraina pe 24 februarie, scrie Agerpres.
La sfârşitul anului trecut, Google a primit o amendă de 7,2 miliarde de ruble pentru nerespectarea eliminării sau blocării conţinutului.
Contul bancar al filialei sale în Rusia a fost confiscat, forțând-o să declare intrarea în faliment şi să facă imposibilă plata personalului şi a vânzătorilor.
Google, care poate contesta decizia, nu a comentat încă hotărârea, precizează Reuters.
Rusia acuză YouTube că răspândește informații false despre război
Autoritatea de reglementare a comunicaţiilor, Roskomnadzor, a anunțat în luna iunie că platforma video YouTube a Alphabet răspândeşte în mod deliberat informaţii false despre conflictul din Ucraina şi permite conţinut care promovează opinii extremiste şi apeluri către copiii de a participa la proteste neautorizate.
„Site-ul de găzduire video YouTube promovează în mod deliberat difuzarea de informaţii înşelătoare despre progresul operaţiunii militare speciale în Ucraina, discreditând forţele armate ale Federaţiei Ruse”, potrivit Roskomnadzor.
––––