Sari direct la conținut

Razie de amploare în stațiunea Mamaia. Au fost legitimate peste o mie de persoane

HotNews.ro
Razie de amploare în stațiunea Mamaia. Au fost legitimate peste o mie de persoane
Politia da amenzi, Foto: Facebook - Politia Romana

Peste o mie de persoane au fost legitimate, iar peste 250 de maşini au fost verificate, în urma unei razii de amploare făcute de polițiști în stațiunea Mamaia, anunță Poliția Constanța. Au fost date amenzi în valoare de 140.000 de lei.

La acțiune au participat peste 200 de poliţişti ai structurilor de ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale, precum şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, jandarmi şi poliţişti locali, anunţă, duminică, IPJ Constanţa, conform News.ro.

Sursa citată a precizat că au fost legitimate aproximativ 1.100 de persoane, totodată fiind oprite, pentru control, peste 650 de autoturisme.

„În urma activităţilor, poliţiştii au aplicat 226 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 140.000 de lei. De asemenea, au fost reţinute, în vederea suspendării, 7 permise de conducere, dintre care 2 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 2 pentru conducere agresivă şi 2 pentru neacordare de prioritate auto”, a transmis sursa citată.

Au fost retrase 3 seturi de plăcuţe cu numere de înmatriculare şi au fost reţinute 11 certificate de înmatriculare. În plus, poliţiştii au constatat 8 infracţiuni, dintre care 2 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 2 pentru conducere sub influenţa substanţelor psihoactive.

„La data de 20 iulie a.c., poliţişti din Mamaia au identificat o femeie, de 26 de ani, care ar fi condus un autoturism pe aleea Salamina din staţiunea Mamaia, în timp ce s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind condusă la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge”, mai spune Poliția

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro